Sari la conținut

A murit un mare medic renumit al României! Motivul? O înțepătură de albină

doliu in fotbal
sursa foto arhiva doctorul zilei
doliu

Lumea medicală este în doliu. Un apreciat medic a pierdut lupta cu viața, în urma unei înțepături de albine. Deși cadrele medicale au făcut toate eforturile pentru a-l salva, din păcate medicul a decedat.

Vadim Sârbu, chirurg protetician, fondatorul clinicii Diadent din Iași, s-a stins, după ce ar fi fost înțepat de o albină.

La scurt timp după aflarea veștii care a întristat toată lumea mediaclă, prof. univ. dr. Grigore Tinică a postat un mesaj emoționat pe rețelele de socializare.

Dr. Vadim Sârbu

„Și a mai plecat unul dintre noi la Ceruri… Vadim Sârbu… Tânăr, plin de viață, o forță care dădea lumii trăire, cu aceeași intensitate cu care îți definea propriul destin. Mâini de aur pentru cei aflați în nevoie, o bucurie de Om pentru familie și pentru toți cei care l-am cunoscut. Te întrebi, câteodată, de ce? De ce atâta grabă în întâlnirea cu Marele Creator? Ce sens are Viața dacă Moartea ne așteaptă pe fiecare dintre noi, oricând și oriunde, uneori, chiar și în vârful de ac al unei creaturi minuscule în comparație cu Omul”, a spus prof. univ. dr. Grigore Tinică.

Dacă aș fi cinic, m-aș gândi poate că, luându-l atât de repede dintre noi, Dumnezeu avea mare nevoie de cineva care să îi trateze Dinții. Sau poate că se plictisea, ascultând tristeți sau rugi deșarte ale unor pământeni mult prea grăbiți de a-și trăi clipa, prea preocupați de Astăzi, uitând că există și vise și iubire și credință și suflet… Și atunci, Înțelept, s-a gândit să își mai apropie un muritor cu caracter puternic, un om adevărat, cu care să împartă clipe de bucurie, în care să aibă încredere sau, poate, doar să facă o saună…cu povești frumoase și savuroase spuse de Vadim. Nu știu cum, nu înțeleg de ce, știu doar că, de acum, ne mai rămân doar amintiri și speranța că undeva, cândva, ne vom mai reîntâlni în Ceruri. Însă, până atunci, nu îmi rămâne decât să îți trimit un gând bun, să îți aprind o lumânare și să îl rog pe Dumnezeu să aibă grijă de tine. Drum lin, Dragul meu Prieten! Dumnezeu să te odihnească în pace”, a completat prof. univ. dr. Grigore Tinică.

Reacțiile severe de la înțepătura de albine pot duce la șoc anafilactic, o serie de simptome care pun viața în pericol, inclusiv umflarea gâtului și dificultăți de respirație.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: