Sari la conținut

A vrut să arate bine, iar acum medicii i-au mai dat doar un an de trăit. Povestea dramatică a tânărului care a mers la solar de 5 ori pe săptămână, timp de 7 ani

A vrut să arate bine, iar acum medicii i-au mai dat doar un an de trăit. Povestea dramatică a tânărului care a mers la solar de 5 ori pe săptămână, timp de 7 ani

Presa din Marea Britanie a făcut publică povestea lui Jack Howell, un tânăr de 23 de ani, din Swansea, căruia medicii i-au mai dat doar 12 luni de trăit.

A început să folosească solarul pentru a fi „în rând” cu grupul său de prieteni, încă de la vârsta de 16 ani. În timp a ajuns să fie dependent de solar, ducându-se la ședințe de 18 sau 20 de minute de până la cinci ori pe săptămână, relatează Mirror.

Povestea dramatică a tânărului care a mers la solar de 5 ori pe săptămână, timp de 7 ani

Tânărul a dezvoltat acest obicei periculos după ce a început să folosească solarul la vârsta de 16 ani, petrecând până la 100 de minute pe săptămână la ședințele de bronzare. În ciuda faptului că vârsta legală pentru a folosi solarul este de 18 ani, Jak a vrut să „fie în rând cu lumea”, deoarece prietenii lui mai mari începuseră să-l folosească.

„Eram minor pentru când am început, ceea ce era foarte imatur și prostesc din partea mea, dar îl foloseam ocazional. În jur de 18 ani, am căzut în lacuna de a merge regulat la solar și cred că atunci când începi, îți este greu să mai opreși”, a declarat băiatul, potrivit sursei citate.

Se spune că folosirea solarului înainte de vârsta de 35 de ani crește riscul de melanom,cea mai mortală formă de cancer de piele și cea pe care o are Jak, cu 87%. Dar el spune că saloanelor la care el mergea nu le-a păsat și  îl lăsau să folosească solarul, în ciuda faptului că era minor.

În cel mai rău caz, Jak făcea sesiuni de 18 sau 20 de minute de până la cinci ori pe săptămână, în ciuda recomandărilor guvernamentale care spuneau că utilizatorii ar trebui să lase 48 de ore între sesiunile de bronzare.

Jak pictured in hospital giving a thumbs up

Melanom în stadiul 3

Jack a ajuns urgent la spital, după ce a găsit o pată mare pe spatele său, iar alunița a fost îndepărtată și trimisă pentru a fi evaluată. La doar câteva săptămâni mai târziu, în mai 2021, lui Jak i s-a spus că are melanom în stadiul 3 și i s-au dat 12 luni de trăit.

Dar peste un an mai târziu, lucrurile par promițătoare pentru Jak, care speră că va putea să scape de cancer pentru totdeauna, la sfârșitul acestui an. În timp ce două operații nu au reușit să eradice cancerul, chimioterapia i-a adus un colac de salvare.
Jak is pictured in hospital with a wire across his face

Jak vrea să prevină alți tineri. Videoclipurile de pe TikTok au adunat milioane de vizualizări

„Așa faci când ești mai tânăr, vrei să fii în rând cu lumea. Faci toate aceste lucruri pentru a încerca să te încadrezi”, a spus Jak.

Dar imaginându-și că ar putea trimite un mesaj variantei sale mai tinere, el a adăugat: „I-aș spune micuțului Jak să aibă încredere în sine și că nu trebuie să facă toate aceste prostii pentru a simți că se potrivește cu ceilalți”.

Acesta a vorbit cu curaj despre experiența sa pe TikTok, unde videoclipurile sale au adunat milioane de vizualizări.

Experții cred că 20 de minute sunt echivalente cu patru ore de stat la soare deoarece razele UV de la solar sunt mai puternice decât razele UV ale soarelui.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel