marți, martie 17, 2026
13.6 C
București

Accident grav cu zeci de răniți, inclusiv copii. Două autocare cu turiști străini s-au ciocnit violent

Accident grav cu zeci de răniți, inclusiv copii. Două autocare pline cu turiști s-au ciocnit, luni 3 martie, pe o arteră foarte circulată din Barcelona.

În urma accidentului. Accidentul s-a soldat cu cel puțin 51 de persoane rănite, dintre care patru se află în stare gravă, potrivit CatalanNews.

Serviciile de urgenţe medicale (SEM) din regiunea Catalonia au precizat că 19 ambulanţe au fost trimise la faţa locului, inclusiv poliția locală și 10 unități de pompieri. Unitățile de urgență medicală au dus la spital trei pacienți grav răniți, precum și un minor.

Citeste si…

Peste 50 de răniți, inclusiv copii, după ce două autocare s-au ciocnit

Unul dintre cei patru răniţi grav, care era „încarcerat” într-unul dintre autocare, a putut fi scos în cele din urmă şi a fost transportat la spital ca şi ceilalţi trei, a precizat SEM.

Autorităţile din regiunea din nord-estul Spaniei nu au comunicat până acum informaţii privind naţionalitatea victimelor, dar se știe că pasagerii erau turiști străini care călătoreau de la Lloret la Barcelona. Juliá, compania din spatele unuia dintre autocare, a explicat că deservea o companie de croazieră cu pasageri din Italia, Marea Britanie și Germania.

Citeste si…

Accidentul, care s-a produs pe bulevardul Diagonal, o arteră importantă din capitala catalană, a avut loc când autocarul Juliá descărca turiștii într-o zonă de încărcare și descărcare.

Pe imaginile difuzate de martori pe reţelele de socializare se poate vedea coliziunea violentă dintre cele două autocare şi numeroase ambulanţe la faţa locului.

Potrivit martorilor citaţi de jurnalul catalan La Vanguardia, unul dintre autocare l-a lovit pe celălalt din spate, iar acesta a lovit la rândul său un arbore.

Accidentul a provocat importante ambuteiaje, a subliniat primăria din Barcelona, unde de altfel s-a deschis luni Salonul mondial al mobilei.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Fost ministru, lovit de o mașină! Se afla pe trotinetă, alături de cei doi copii

Fostul ministru Ilan Laufer a fost implicat marți dimineață...

Citește și