Sari la conținut

Această boală GRAVĂ poate fi confundată cu VIROZA. Medic român: „Oricine o poate face”

Medicul Tudor Ciuhodaru
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Medicul Tudor Ciuhodaru

Această boală GRAVĂ poate fi confundată cu VIROZA. Tudor Ciuhodaru, medic român, trage semnalul de alarmă în ceea ce privește pericolul ascuns din sucurile și berea la cutie.

Atunci când este cald afară, alegem să ne recorim cu o doză de suc sau bere și nu ne gândim la consecințe. Pericolul nu vine din doză, ci din felul în care acestea au fost depozitate.

Aceste cutii, atunci când nu sunt ţinute în condiţii corespunzătoare în depozitele magazinelor, în special acolo unde sunt şobolani, pot aduce cu ele adevărate boli, scrie Antena 3.

„Orice doză poate fi letală. Mulți pacienți au făcut această boală după ce au băut bere la cutie. Mare atenție la leptospiroză. Oricine poate face această boală după consumul de băuturi (bere, suc) din doze depozitate necorespunzător (contaminate de șobolani).

10 lucruri de știut despre leptospiroză

1. Este o boală infecţioasă acută, transmisă de la animale la om, ce poate fi fatală. Spitalizarea este obligatorie. Receptivitatea este generală, dar bărbaţii sunt mai frecvent afectaţi.

2. Incidenţa este în creştere. Se raportau 2,5 la 100000 de locuitori.

3. Sunt tot mai multe cazuri recreaţionale – datorate înotului sau mersului desculţ în ape poluate cu leptospire, sporturilor nautice, călătoriilor în ţări tropicale. NU e de neglijat nici contactul cu animalele de casă. Boala rămâne cu un pronunţat caracter profesional, la cei ce lucrează cu animale sau în mediu mlăştinos.

4. Are răspândire universală. Vârfurile se înregistrează în perioada vară-toamnă.

5. Rezervorul natural de infecţie e constituit din cele peste 150 de specii de animale sălbatice şi domestice ce pot fi afectate.

Cel mai important este reprezentat de rozătoare (şobolani şi şoareci) dar şi câinii, păsările și peştii pot fi rezervor pentru leptospiroză. Omul bolnav poate transmite boala prin urină, rar transplacentar, pe durata bolii.

6. Bacteriile pot rezista ani în pământul umed şi apa călduţă şi stagnantă dar nu rezistă la uscăciune. Sunt distruse în câteva secunde la 60 de grade C, în mediul acid, în apa clorinată şi de UV.

7. Transmiterea la om se face cel mai frecvent prin contactul pielii lezate sau a mucoaselor intacte cu solul sau apa contaminată cu urina animalelor bolnave sau infectate.

Altă cale de transmitere este cea digestivă prin ingestie de alimente sau apă contaminate. Transmiterea mamă-făt e posibilă, dar rară.

Debutul este brusc – pseudogripal

8. Debutul este brusc – pseudogripal – cu frison, febră, cefalee, mialgii – după o perioadă de incubaţie de 2-20 de zile.

9. Evoluează în 2 faze: septicemică şi organică, separate printr-o perioadă de 1-3 zile de ameliorare. Faza septicemică se poate confunda cu o viroză (febră, cefalee, mialgii, congestie conjunctivală, fotofobie, facies congestiv, erupţii cutanate de tip rujeoliform) sau cu o hepatită la debut (lipsa poftei de mâncare, greaţă, vărsături însoţite sau nu de icter).

În faza organică reapare febra şi se instalează simptomatologia legată de afectarea meningeană, hepatică, renală. Leptospiroza severă (sindromul Weil) ictero-hemoragică evoluează spre insuficienţă hepato-renală cu mortalitate crescută.

10. Spitalizarea şi izolarea sunt obligatorii. Tratamentul se bazează pe administrarea de antibiotice. Formele severe necesită măsuri de terapie intensivă mergând până la hemodializa”, a scris dr. Tudor Ciuhodaru, pe pagina de Facebook.

din farfurie

Dr. Tudor Ciuhodaru: „Oricine poate face boala”

„Atenţie:

1. Oricine poate face boala.

2. Nu vă expuneţi inutil la risc. Evitaţi înotul şi sporturile nautice sau mersul desculţ în zone cu ape poluate de dejecţiile animalelor.

3. Purtaţi echipamente de protecţie, cizme de cauciuc şi mănuşi, atunci când mergeţi în zone de risc.

4. Leziunile cutanate trebuie tratate şi pansate cu materiale impermeabile.

5. Spălaţi corect mâinile după contactul cu animale.

6. Apele poluate vor fi dezinfectate prin clorinare.

7. Apa de băut suspectă a fi contaminată se va consuma doar fiartă

8. Dezinfecţia ustensilelor se poate face cu soluţie de 2% hidroxid de sodiu.

9. NU amânaţi consultul medical atunci când observaţi apariţia unor simptome după ce aţi venit în contact cu apa, solul sau alimentele cu potenţial crescut de contaminare.

10. Spitalizarea şi izolarea sunt obligatorii”, a spus medicul Tudor Ciuhodaru.

 

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel