Sari la conținut

Această GREȘEALĂ poate fi motivul bolilor cardiovasculare. Ce spun experții

Atacul de cord și accidentul vascular cerebral depind de o serie de factori. Medicii atrag atenția că aceste boli apar frecvent în cazul celor care mănâncă gras la cină, potrivit ultimului studiu publicat recent în Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism al Societăţii de Endocrinologie din SUA.

Această GREȘEALĂ poate fi motivul bolilor cardiovasculare. Ce spun experții

Bolile cardiovasculare, printre care se află și insuficienţa cardiacă congestive, atacul de cord şi accidentul vascular cerebral reprezintă principala cauză de mortalitate la nivel mondial. Din cauza  bolilor cardiovasculare, aproximativ 17,9 milioane de oameni mor în fiecare an.

Dietă sănătoasă pentru inimă: carbohidraţi din legume şi cerealele

La această situație se ajunge pentru că grăsimile saturate, carnea procesată şi zaharurile pot contribui la creşterea nivelului de colesterol. Mai departe, asta înseamnă un risc mai mare de apariție a bolilor de inimă.

Așadar, o dietă sănătoasă pentru inimă este bazată mai ales pe carbohidraţi din legume şi cerealele, dar şi pe o cantitate mai mică de carne. Cei care optează pentru acest mod de alimentanție reduc semnificativ riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare.

„Orele la care se ia masa şi calitatea alimentelor sunt factori importanţi de luat în considerare atunci când se caută modalităţi de a reduce riscul de apariţie a bolilor de inimă. Studiul nostru a constatat că persoanele care consumă o cină pe bază de plante, cu mai mulţi carbohidraţi integrali şi grăsimi nesaturate şi-au redus riscul de boli de inimă cu zece procente”, a declarat autoarea studiului, Ying Li, de la Universitatea de Medicină din Harbin, China.

Este recomandată o dietă sănătoasă, în special în cazul persoanelor cu risc crescut de boli de inimă

„Este întotdeauna recomandată o dietă sănătoasă, în special în cazul persoanelor cu risc crescut de boli de inimă, dar am constatat că un consum de produse din carne şi carbohidraţi rafinaţi la micul dejun în loc de cină a fost asociat cu un risc mai redus”, a mai spus Ying Li, conform Agerpres.

La studi au participat  27.911 de persoane adulte din America. A fost examinată asocierea dintre consumul de grăsimi, carbohidraţi şi proteine în diferite momente ale zilei – micul dejun sau cină – şi ratele de apariţie a bolilor de inimă în rândul subiecţilor. Ulterior, s-a ajuns la concluzia că o masă zilnică bazază pe plante a redus riscul de boli de inimă cu zece procente.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel