Sari la conținut

Acest nou tip de tratament, speranța pacienților cu cancer de plămâni. Oncolog: „Tratez cancerul pulmonar de 25 de ani și nu am vazut niciodată așa o schimbare”

Simpla chimioterapie nu mai este un standard în managementul cancerului pulmonar. Imunoterapia administrată precoce, alături de chimioterapie, crește semnificativ supraviețuirea, conform studiului KEYNOTE-189, prezentat în cadrul Întâlnirii Anuale a Societății Americane de Cercetare a Cancerului.

„Dacă vrei să vezi supraviețuire pe termen lung în cancerul pulmonar, trebuie să administrezi o imunoterapie cât mai devreme posibil” – Dr. Roy Herbst, Yale Cancer Center

Pentru linia întâi de tratament a carcinomului pulmonar fără celule mici (NSCLC), nescuamos, în stadiul 3, combinația pembrolizumab-pemetrexed-chimioterapie reduce riscul de deces la jumătate comparativ cu administrarea exclusivă a chimioterapiei.

Această combinație terapeutică în care este inclus pembrolizumab (Keytruda) a dovedit o îmbunătățire a supraviețuirii generale, indiferent dacă pacienții prezentau expresia PD-L1 la nivel tumoral sau nu. De asemenea, medicamentul prelungește supraviețuirea fără progresie a bolii (PFS). Riscul de progresie a bolii și mortalitatea au fost reduse cu aproape 50%.

Și alți specialiști confirmă valoarea pe care imunoterapia o aduce în tratamentul cancerului:

„Tratez cancerul pulmonar de 25 de ani și nu am vazut niciodată așa o schimbare de paradigmă cum vedem astăzi în cazul imunoterapiei” – Dr. Roy Herbst, Yale Cancer Center

Citiți continuarea pe raportuldegarda.ro. 

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: