Categories: Expertul zilei

Aceste BOLI au apărut în pandemie. Oftalmolog: „Mare atenţie! Nu se vindecă”

Roxana Cozubaș, medic oftalmolog, a vorbit la Antena 3 despre efectul pandemiei asupra ochilor copiilor. Este necesar să știm cum să ne uităm la televizor și calculator.

„Efectul pandemiei s-a văzut şi se vede în continuare. Sunt copii care au dobândit miopie sau chiar s-a agravat dacă o aveau. Vorbim despre acea dioptrie de minus, care odată instalată, pe la 7- 8 ani, din păcate, ştie doar să crească.

Creşte cu atât mai mult cu cât cel mic petrece mult timp în faţa televizorului, la calculator sau telefon. Toate aceste efecte, din păcate, se văd”, a spus medicul oftalmolog Roxana Cozubaş, marţi, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate de la Antena 3.

Miopia nu se vindecă. Cum poate fi stopată evoluţia

„Din păcate nu se vindecă. Odată instalată miopia, aceasta creşte. Avem la dispoziţie nişte lentile de noapte. Acestea sunt nişte lentile de contact pe care copilul le poartă pe timpul nopţii pentru ca această miopie să nu progreseze atât de repede.

Practic, încercăm să stopăm evoluţia sau măcar să o încetinim. Odată ce întrerupem purtarea lor, miopia revine la valoarea pe care am depistat-o iniţial.

Afecţiuni ale ochilor care au apărut în pandemie

Sunt din păcate aceste simptome pe care noi le vedem la sindromul de ochi uscat, la adult. La cei care stau cu ochii în calculator toată ziua, dar şi la copii din ce în ce mai mici.

Simptomele sunt de ochii roşii, scărpinat, lăcrimat sau o sensibilitate excesivă la lumină.

Mai vedem şi copii care capătă tot felul de ticuri şi părinţii ajung cu ei la consult neurologic, când de fapt este doar un ochi uscat.

Filtrele de protecţie care ajută la sănătatea oculară

Avem ca aliaţi filtrele de protecţie pe care le putem instala pe ecranele dispozitivelor respective. Mai bine televizorul, decât un telefon ţinut la 30 de centimetri de ochi. Cel mai bine este ca părinţii să petreacă timp cu cei mici în aer liber”, a mai spus medicul.

Recent Posts

Un român s-a trezit milionar din banii de pensie Pilonul 2. Mulți au sume record de bani în aceste conturi și nu știu

S-a trezit milionar din banii de pensie Pilonul 2. Conturile personale de pensii Pilon 2…

12 ore ago

S-a dovedit că o vitamină poate preveni cancerul. Din păcate, 60% dintre români suferă de deficit

Vitamina care combate cancerul. Un articol recent din revista Science dezvăluie un potențial beneficiu al…

13 ore ago

Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” din București a împlinit 90 de ani. Este cea mai veche unitate medicală de urgenţă din ţară

Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” din București a împlinit 90 de ani. Este cea mai…

13 ore ago

Se anunță anunță o nouă creștere de pensii pentru unii români. Care e condiția

Daniel Baciu, directorul Casei de Pensii, anunță o veste bună pentru pensionari: urmează o nouă…

13 ore ago

Cât a ajuns să coste kilogramul de carne de miel. Preț uriaș

Cât costă carnea de miel, anul acesta? Mielul este unul dintre alimentele nelipsite din meniul…

14 ore ago

Cele mai frumoase mesaje de „La mulți ani” pentru Florii

Mesaje de Florii. Duminica Floriilor este o zi specială pentru toți ortodocșii din România, dar…

14 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian