Sari la conținut

Aceste persoane au un risc mai scăzut de infectare. De ce este organismul mai rezistent?

long covid
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Termenul Long Covid ar trebui aruncat la o parte, susțin experții australieni

Anumite persoane au un risc mai scăzut de infectare, anunță specialiștii. Acest lucru nu este întâmplător, însă, având legătură cu un nivel ridicat de celule T prezente în organism. 

Celulele T sunt cele care ne protejează, de fapt, de virus. Acestea se pot dezvolta și în urma răcelilor obișnuite și acționează și în cazul unei posibile infectări cu virusul SARS-CoV-2.

Astfel, persoanele cu niveluri ridicate de celule T au un risc mai scăzut de infectare.

Specialiștii au ajuns la concluzia că aceste celule (T) dobândite după răcelile obișnuite pot, într-o anumită măsură, să contribuie în lupta împotriva virusului.

Aceste descoperiri ar putea ajuta la furnizarea modelului pentru producerea de noi vaccinuri care oferă o imunitate de lungă durată și ar proteja împotriva variantelor îngrijorătoare actuale și viitoare de coronavirus, precum Omicron și Delta.

Răcelile obișnuite ar putea să ofere protecție împotriva COVID

Deși cercetătorii studiului au afirmat faptul că aceste concluzii ar putea fi de ajutor în dezvoltarea vaccinurilor, au subliniat că nimeni nu trebuie să se bazeze pe celulele T dezvoltate în urma răcelii ca formă de protecție anti-COVID.

Celulele T sunt un tip de globule albe care ajută la protejarea organismului de infecții.

„Expunerea la virusul SARS-CoV-2 nu duce întotdeauna la infecție și am fost dornici să înțelegem de ce. Deși aceasta este o descoperire importantă, este doar o formă de protecție și aș sublinia că nimeni nu ar trebui să se bazeze doar pe acest lucru. Cel mai bun mod de a te proteja împotriva COVID-19 este să fii vaccinat complet, inclusiv să primești doza de rapel”, a declarat Dr. Rhia Kundu, primul autor al studiului, de la Imperial’s National Heart & Lung Institute, potrivit SkyNews.

Studiul a început în septembrie 2020, când majoritatea oamenilor din Marea Britanie nu fuseseră infectați cu SARS-CoV-2. Acesta a inclus 52 de persoane care au locuit cu cineva care a fost expus la coronavirus și care a fost confirmat pozitiv printr-un test RT-PCR.

Participanții au făcut teste RT-PCR de la început și apoi la patru și șapte zile, pentru a determina dacă au dezvoltat o infecție.

Celulele T atacă proteina internă a virusului

Probele de sânge de la cele 52 de persoane au fost prelevate în termen de șase zile de la expunerea lor la virus, pentru a le permite cercetătorilor să analizeze nivelurile de celule T preexistente induse de infecțiile anterioare de răceala comună.

Cercetătorii au descoperit că au existat niveluri semnificativ mai mari ale acestor celule T reactive încrucișate la cele 26 de persoane care nu s-au infectat, comparativ cu cele 26 de persoane care au contractat SARS-CoV-2.

Studiul, publicat în Nature Communications ,a spus că celulele T vizează proteinele interne din COVID-19, mai degrabă decât proteina spike de pe suprafața virusului.

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel