Sari la conținut

Actualizare ANM de ultimă oră privind prognoza meteo: fenomene extreme până la începutul lui august

meteo
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
vremea

Administraţia Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 5 – 29 iulie 2024. Potrivit specialiştilor, temperaturile vor fi peste mediile normale, în special în regiunile sudice.

Următoarele patru săptămâni se anunță mai calde decât de obicei în România. Potrivit prognozei meteo emise de ANM, în perioada 5 – 29 iulie 2024, temperaturile vor fi peste mediile normale, în special în regiunile sudice.

„Începutul acestei săptămâni aduce un grad de instabilitate atmosfericã accentuat, în cea mai mare parte a ţãrii, iar valul de cãldurã va persista în Muntenia, vestul Dobrogei şi jumãtatea de sud a Moldovei, în timp ce în restul teritoriului vremea se va rãcori semnificativ.

Pe arii extinse, la început în vest, centru şi nord, apoi şi în regiunile sudice, vor fi înnorãri accentuate, averse torenţiale, frecvente descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului, pe alocuri vijelii şi grindinã.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantitãţi de apã de peste 20…40 l/mp şi pe arii restrânse de 50…60 l/mp.

Miercuri se va rãcori simţitor şi în jumãtatea de sud-est a ţãrii, iar temperaturile vor continua sã scadã şi în celelalte zone.

Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 29 de grade Celsius, izolat mai ridicate în Bãrãgan şi Podişul Dobrogei, pânã în jurul a 33 de grade Celsius.

Spre finalul săptămânii valorile termice vor crește din nou și vor depăși 35 de grade Celsius”, spun specialiștii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Vremea 5 – 8 iulie 2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile extracarpatice, dar mai ales în extremitatea de sud-est a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Prognoza meteo 8 – 15 iulie 2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice. Cu excepția extremității de est, de sud și de sud-est a țării, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale, regimul pluviometric va fi deficitar, mai ales în zonele montane.

Vremea 15 – 22 iulie 2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în cele sudice. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Prognoza meteo 22 – 29 iulie 2024

canicula
Sursă foto: DSP Alba

Mediile valorilor termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel