Sari la conținut

Acuzații grave la adresa lui Raed Arafat. George Simion: „Este momentul să spună cineva ce se întâmplă…”

Simion
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Alegeri parlamentare 2024
George Simion îl acuză pe Raed Arafat că „vrea să ia persoană fizică serviciile de ambulanțe”. Liderul AUR s-a alăturat protestatarilor din sindicate:

 

Liderul AUR, George Simion, şi-a făcut apariţia la protestul ambulanţierilor. Într-un interviu pentru România TV, Simion a spus că serviciul de urgenţă ar trebui să treacă la Ministerul Sănătăţii.

Simion l-a acuzat pe șeful DSU, Raed Arafat, că „vrea să ia pe persoană fizică serviciile de ambulanță”.

George Simion, atac dur la secretarul de stat în MAI şi şef al DSU Raed Arafat. Liderul AUR îl descrie pe Raed Arafat drept „groparul serviciului de urgență” şi îi ţine partea ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila.

„Este momentul să spună cineva ce se întâmplă cu Raed Arafat…”

„Este un protest cât se poate de justificat. Era momentul să spună cineva ce se întâmplă cu Raed Arafat, care vrea să privatizeze, să ia pe persoană fizică serviciile de ambulanţă.

Aceşti oameni trăiesc în condiţii mizere, au salarii mici, au condiţii de muncă foarte proaste.

Un lucru similar cu şoferii STB care se plângeau la fel de maşini foarte, foarte vechi, au kilometraje de sute de mii de kilometri. Nu este normal”, a spus preşedintele AUR, George Simion.

Întrebat care ar fi soluţia pentru ambulanţieri, George Simion a spus că: „soluţia este ca toate serviciile de urgenţă să  revină la Ministerul Sănătăţi”.

„Raed Arafat pare că este stăpânul României în momentul asta. Revendicările acestor mii de oameni cu familii în spate, unii dintre ei mor la 50 de ani din cauza condiţiilor foarte proaste de muncă, sunt justificate.

„Păcăliți, mințiți, folosiți ca monedă electorală…”

Au fost minţiţi, păcăliţi, folosiţi ca monedă electorală şi acum au ieşit în stradă pentru a-şi cere dreptatea”, a mai spus George Simion la România TV.net.

Blocul Naţional Sindical (BNS) şi Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România (FNSAR), care reprezintă toate Serviciile Publice de Ambulanţă, au organizat marţi, 22 noiembrie, un miting în Capitală.

Angajații sunt extrem de nemulțumiți de salariile mici și lipsa echipamentelor de care au nevoie pentru a salva vieți. Aceștia arată cu degetul spre Raed Arafat și premierul Nicolae Ciucă.

După ce au pichetat sediul MAI / sediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă în Piaţa Revoluţiei, ambulanţierii au plecat în marş spre Piaţa Victoriei.

De la ora 12:30 la 14:00 ambulanţierii au pichetat sediul Guvernului României din Piaţa Victoriei.

Protestul a fost anunțat încă din 10 noiembrie, sindicaliștii spunând că vor organiza proteste în toată țara.

Potrivit acestora, serviciile publice de ambulanță sunt sabotate și doar un sfert din ambulanțe îndeplinesc condițiile tehnice legale. Dacă așa este, este foarte grav!

 

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel