Din cuprinsul articolului
Psihologul Sandra O’Connor explică de ce oamenii rămân prinși în relații toxice, dependențe și mecanisme de autosabotaj. De ce durerea din trecut creează atașamente nesănătoase și ce înseamnă vindecarea emoțională pentru a ieși din cercul suferinței.
De ce umilința poate părea mai suportabilă decât singurătatea
Psihologul Sandra O’Connor oferă o perspectivă clară asupra motivelor pentru care rămânem prinși în relații toxice sau comportamente autodistructive. Într-o postare recentă pe Facebook, ea explică:
„Într-o oarecare manieră, ceea ce astăzi ne consumă, ne încurcă, ne degradează liniștea sau ne ține blocați într-un cerc al suferinței (…) a apărut cândva ca un răspuns la o altă durere greu de suportat, adânc înfiptă în structura noastră emoțională.”
Află cum trecutul și mecanismele de supraviețuire emoțională ne influențează prezentul și de ce ceea ce pare “salvator” poate fi de fapt dăunător pe termen lung.
Durerea din trecut și atașamentul de ceea ce ne „salvează”
Sandra O’Connor subliniază faptul că mintea umană se atașează de ceea ce reduce temporar suferința sau stresul perceput:
„Mintea se atașează de ceea ce ne reduce, măcar pentru o vreme, intensitatea unei suferințe sau a unui stres perceput.”
Aceasta explică de ce oamenii rămân în relații în care sunt umiliți sau manipulați:
- Cineva care se teme de abandon poate tolera umilința, pentru că golul singurătății pare mai greu de suportat.
- Cineva crescut în nesiguranță poate fi atras de control și rigiditate, deoarece acestea oferă iluzia de stabilitate.
- Persoanele care nu au fost văzute cu adevărat pot deveni dependente de orice formă de atenție, chiar și atunci când aceasta vine însoțită de instabilitate sau manipulare.
„În toate aceste situații, ceea ce face acum rău nu a intrat brutal în viața acelui om, și-a făcut loc pentru că aducea promisiunea că va vindeca o rană care era deja acolo.”
Pericolul idealizării „salvării temporare”
Idealizarea a ceea ce aparent ne ajută poate fi extrem de riscantă. Sandra O’Connor avertizează:
„Este foarte riscant să idealizăm ceea ce pare că vine să ne salveze. (…) Ceea ce ne amorțește nu ne repară. Ceea ce acoperă dezordinea, nu o reorganizează. Ceea ce calmează pe loc nu construiește neapărat sănătate pe termen lung.”
Acest punct este esențial: alinarea temporară nu înseamnă vindecare. Relațiile sau obiceiurile care doar ne ameliorează suferința imediat, fără să vindece rădăcina problemei, ne pot împiedica să creștem și să ne dezvoltăm sănătos.
Înțelegerea tranzacției emoționale
Pentru a ieși din cercul suferinței, trebuie să înțelegem contribuția noastră la dinamica care ne afectează. Sandra O’Connor explică:
„Nu este suficient să scoți ceea ce îți face rău din viața ta, este necesar să înțelegi ce durere ținea sub control, ce teamă amortiza, lipsa ce compensa, ce parte din tine încerca să protejeze (…) să vedem tranzacția ‘psihică’. Ce am primit și ce am plătit, care e contribuția mea, care a fost și care este rolul meu aici.”
Această „tranzacție psihică” ne ajută să conștientizăm de ce plecarea dintr-un spațiu nociv poate fi dificilă. Alegerea nu este doar între bine și rău, ci între a păstra ceva ce ne ajuta să supraviețuim și a renunța la acel mecanism de protecție.
Iluzia binelui personal
Rămânem prinși în relații toxice, dependențe și mecanisme de autosabotaj nu pentru că nu vedem răul, ci pentru că acel rău a venit inițial cu promisiunea alinării sau protecției.
„De asta e foarte greu să plecăm din spații care ne fac rău, pentru că plecarea ne dă iluzia că vom rămâne și fără ceea ce primim și fără o parte din noi pe care am legat-o de ceea ce am oferit.”
Înțelegerea trecutului și a rolului fiecărei experiențe în viața noastră este cheia pentru a ieși din cercul suferinței și a construi sănătate emoțională pe termen lung.
