Sari la conținut

Care este cea mai bună tensiune arterială la adult și cele mai importante adevăruri medicale. Lista unui cardiolog român

Adevăruri medicale. Lista unui cardiolog român. Acestea sunt cele mai importante aspecte legate de sănătatea organismului uman

Lista întocmită de medicul cardiolog Vasi Rădulescu pe care a publicat-o pe pagina de Facebook a domniei sale. El este deja cunoscut drept un medic scriitor, iar în 2018 a fost desemnat ”Cel mai bun medic comunicator” la Gala COPAC.

Urmărit de peste 100.000 de oameni pe reţelele sociale, Vasi Rădulescu scrie despre experienţele trăite în spital şi încearcă să convingă oamenii să folosească surse credibile de informare atunci când vine vorba de sănătate şi medicaţie. Vasi Rădulescu este autorul cărţilor „Dragă inimă“ şi „Culorile uitării“, fiind şi fondatorul leapşadesănătate.ro, un proiect de educaţie medicală.

25 de lucruri interesante pe care oricine ar trebui să le știe, din medicină, firește

1.Cea mai bună tensiune arterială, la adult, este 120/70 mmHg.

2.Nu există cancer ca o singură entitate, ci peste 300 de tipuri de cancer, fiecare cu mecanisme proprii, celule diferite, răspunsuri distincte la terapii.

3.Glanda este o denumire populară greșită a tiroidei; corpul are zeci de glande.

4.Un om poate simți durere la nivelul unui membru superior sau inferior care nu mai există; se numește sindromul membrului fantomă.

5.Creierul nu doare pentru că nu are nociceptori (receptori de durere). Se poate face așa numita brain awake surgery, fără anestezie generală.

6.Cea mai bună frecvență cardiacă la care raportul performanță/consum de oxigen este ideal este de 55-65 bpm.

7.Nimeni nu-și folosește doar 10% din creier (am dubii cu unii politicieni, dar rămâne între noi asta).

8.Inima este primul organ funcțional și începe să pompeze sânge în a patra săptămână de viață intrauterină.

9.Creierul consumă în regim bazal cam 25% din energia întregului organism.

10.Nu poți întări imunitatea cu suplimente sau alte preparate-minune. Ea este o oglindă a felului în care mănânci, faci sport, dormi, relaționezi cu oamenii și natura.

11.Afecțiunile psihice cresc riscul de apariție pentru orice boală, de la cele cardiovasculare la diabet sau cancere. Este important să avem echilibru psihic.

12.Rinichiul drept este ușor mai coborât față de cel stâng. Cauza este ficatul.

13.Febra poate apărea și în infecții virale și nu e, per se, motiv de administrare de antibiotic. Consumul intempestiv de antibiotice face ca bacteriile să se întărească în timp și să nu mai fie omorâte cu nimic, așadar grijă mare aici.

14.Mugurașul embrionar din care se dezvoltă creierul este la început lipit de cel din care se dezvoltă inima și ambii stau în zona capului.

15.Schimbăm în timpul vieții aproape toate celulele de mai multe ori; excepție fac neuronii, pentru că nu au capacitate de diviziune (există și aici moarte celulară și chiar apariții de neuroni noi din celule pluripotente, dar procesul este slab reprezentat).

16.Nimeni nu-și poate înghiți limba; nu băgați degetele în gura unui om aflat în criză epileptică – riscați să fiți mușcați sever.

17.Diabeticii pot face infarct miocardic acut fără durere, pentru că neuropatia diabetică le alterează transmiterea nervoasă.

18.Din cauza loviturilor repetate, boxerii sau jucătorii de rugby pot face leziuni permanente la nivelul creierului (encefalopatie cronică traumatică).

19.Papilele gustative nu sunt împărțite pe limbă cu fiecare zonă pentru un anumit gust; orice regiune poate percepe orice gust.

20.Bila este un lichid format continuu în ficat și stocat în vezica biliară (numită și colecist). Bila nu înseamnă organ.

21.Cancerul de col uterin poate fi prevenit în peste 95% din cazuri prin simpla vaccinare împotriva HPV (virusul papiloma uman).

22.Unul dintre cele mai importante gesturi pe care le putem face pentru sănătate este spălatul pe mâini.

23.Există un opus de placebo care se cheamă nocebo – putem crea singuri efecte nocive dacă ne gândim prea mult la ele.

24.Suplimentele alimentare n-au nicio relevanță la persoanele sănătoase care își pot lua tot ce au nevoie din alimentație.

25.Există oameni care pot mirosi culori, vedea gustul, auzi sunete ieșite dintr-un tablou etc. Se numește sinestezie.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel