Sari la conținut

Aditivul periculos care scurtează viața și dă dependență. În ce alimente se găsește?

alimente grase
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
alimente care pot forma cheaguri de sânge

Un inamic nevăzut, dar extrem de periculos se ascunde în tot mai multe produse de pe piaţă şi în special în cele de tip fast food. Este vorba despre glutamat, un aditiv nociv care dă gust mâncării preparate rapid şi stimulează apetitul. În acelaşi timp, însă, creează dependenţă, spun medicii. Specialiştii avertizează că acest potenţiator de aromă ne scurtează viaţa cu câţiva ani.

Medicii spun că succesul produselor de tip fast food vine din compuşii chimici care creează aromele ce dau în final dependenţă. Astfel, creierul nostru este păcălit că simte de exemplu gust de caşcaval sau de şuncă. În realitate, însă, ingredientele adevărate sunt înlocuite cu aditivi alimentari care intensifică gustul în mod artificial.
„Este vorba de intervenţia umană oficial acceptată care determină modificarea gustului şi culorii produsului”, spune dr. Amorin Popa, nutriționist.
„Gustul ne înşeală de multe ori, putem mânca ceva gustos, dar nu sănătos”, adaugă Valentin Pantea, medic de familie.
Cel mai des folosit este glutamatul de sodiu, care creează dependenţa de un anumit gust.
„A fost pus în cârnaţi, în supe, în sosuri. S-a văzut că gustul este ceva mai bun. Este un aditiv care nu respectă totuşi legăturile şi compoziţia unei substanţe naturale, pe care organismul apoi nu o recunoaşte. Şi atunci avem nişte probleme probabil de alergii, de cele mai multe ori”, afirmă Nastasia Belc, director general Institutul de Bioresurse Alimentare București.
„Face nişte reacţii chimice la nivelul creierului care dau plăcere”, explică Letiția Apostol, consultant nutriţionist.
Cei mai afectaţi sunt tinerii, care ajung să consume fast food chiar şi la mesele principale.
„Dacă chiar sunt în oraş mai îmi cumpăr mâncare junkfood sau fastfood”, spune un tânăr.
Rapid, dar şi nesănătos, spun medicii. Aceştia atrag atenţia că organismul are nevoie în fiecare zi de vitamine şi minerale.
„Recomandarea este de a consuma fructe şi legume zilnic ca fiind alimente sănătoase, hrană vie, cum se spune modern”, adaugă Valentin Pantea, medic de familie.
„Aş recomanda în primul rând produsele apicole, vitaminele din gama B-urilor, care stimulează pofta de mâncare şi spirulina”, spune Cerus Apostol, consultant vânzări produse naturiste.
Specialiştii atenţionează că un nivel crescut de glutamat distruge sistemul nervos şi poate provoca tulburări cardiace, dureri musculare şi obezitate.

sursa: digi24.ro

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel