Sari la conținut

Adrian Marinescu ne explică cum poate afecta tulpina indiană pandemia din România

În cursul zilei de joi, 29 Aprilie, în România a fost confirmată prezența tulpinei indiene care a ajuns în Brașov prin intermediul unor lucrători în construcție. Prin prisma acestei situații, doctorul Adrian Marinescu a declarat că sunt necesare mai multe informații pentru a putea stabili dacă tulpina indiană de COVID riscă sau nu să devină dominantă şi să crească numărul de cazuri grave

„Trebuie să înțelegem că, atunci când apare o variantă nouă, e doar o chestiune de timp până ajunge peste tot. Sunt de acord că nu sunt suficiente date. Această tulpină indiană, care are două mutații la nivelul proteinei E, este de urmărit în viitor, pentru că ne interesează mai multe lucruri:

  • dacă este mai agresivă, dacă are o virulență care determină mai multe forme severe, şi atunci avem o mare problemă
  • dacă se transmite mai ușor. În India a ridicat multe probleme dar știți bine că în India regulile de igienă, distanțarea şi, în general, măsurile de prevenție, sunt mult mai greu de respectat
  • felul în care interacționează cu variantele actuale de vaccin

Este o perioadă în care nu trebuie să fim îngrijorați dar trebuie să fim prudenți. Trebuie văzut dacă se va întâmpla ca în cazul variantei britanice, care s-a transmis uşor, sau dacă va fi ca în cazul altor variante – Brazilia, Africa de Sud, în care lucrurile n-au mers mai departe.

Dr. Adrian Marinescu: Nu putem spune că avem mai multe forme severe pentru că e tulpina din India

Știm că a plecat din Elveția, a ajuns în Grecia. Era clar că va ajunge peste tot.

E important de văzut dacă această variantă virală ajunge să fie predominantă, să aibă impact important, sau va rămâne o situație limitată. Nu putem trage o concluzie legată de agresivitate, nu putem spune că avem mai multe forme severe pentru că e tulpina din India.

Nu numai noi, nu pot spune mici cei din Elveția sau Grecia. Deocamdată, știm că se transmite destul de ușor în afara Europei în condițiile epidemiologice din India.

Rămâne de văzut ce va fi în continuare”, a declarat Marinescu la Antena 3.

Ministerul Sănătății a confirmat, joi, confirmă existența unui focar de COVID în rândul unor muncitori străini care lucrează în județul Brașov.

Este vorba despre opt persoane sosite din India. Cinci persoane au fost confirmate cu infecția SARS-CoV-2, iar alte trei persoane sunt testate negativ.

Potrivit ministerului, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) investighează, împreună cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, un focar de SARS-CoV-2 în rândul unor lucrători în construcții din Colonia Bod, jud. Brașov.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel