Sari la conținut

Află cum poți pregăti felul de mâncare preferat al lui Audrey Hepburn. Nu rezista nici o săptămână fără el

Marea și îndrăgita actriță Audrey Hepburn s-a declarat o împătimită a pastelor cu sos de roșii. Dar cum le pregătea, fiindcă erau incredibil de savuroase și nu rezista nici o săptămână fără să nu mănânce.

Le iubea așa de mult, încât își lua cu ea și în valiză, atunci când era plecată.

Spaghete cu sos de roșii, din bucătăria marii actrițe Audrey Hepburn. Era felul ei preferat de mâncare și îl consuma cu regularitate, o dată pe săptămână. Un fel de mâncare specific Italiei, țara pe care o considera cel mai aproape de sufletul ei și unde a locuit 20 de ani.

Ce rețetă specială urma actrița: Se pun într-o oală mică o ceapă tăiată mărunt, usturoi, morcovi, țelină tulpină, o cutie cu roșii coapte decojite, iar peste toate acestea se toarnă ulei de măsline. Se adaugă frunze de busuioc, se amestecă, se acoperă vasul cu un capac și se lasă la foc mic 45 de minute. După acest timp, se potrivește de sare și piper, după gust. Acest sos se ia de pe foc și se servește proaspăt și cald, peste o porție zdravănă de spaghete fierte. Se presară parmezan și busuioc proaspăt.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: