Din cuprinsul articolului
Agorafobia este teama irațională de locurile publice. Frica apare la gândul de a fi departe de un loc securizant sau de o persoană care ne oferă securitate. De obicei, locul sigur este domiciliul pacientului (acasă), iar persoana în prezența căreia bolnavul se simte în siguranță este un părinte, un prieten sau partenerul de cuplu
Carmen Anghel
Dr. psiholog Rozeta Drăghici, de la Institutul de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”, ne vorbeşte despre agorafobie şi cum putem să manageriem această frică obsedantă de spațiile largi. „Persoana care suferă de agorafobie se teme că atunci când se află singură într-un loc public va avea un atac de panică sau i se va face rău subit și nimeni nu va fi alături de ea pentru a interveni salvator. Prin urmare, ea va încerca să rămână cât mai mult acasă, neavând curajul să iasă decât ocazional, însoțită de o persoană de încredere/ siguranță”, ne spune specialistul. Persoana cu agorafobie are o imaginație debordantă. Adesea nu își poate controla gândurile și își imaginează lucruri ireale. În realitate, catastrofele anticipate nu se produc aproape niciodată. De exemplu, unei persoane îi poate fi teamă să plece de acasă din cauza fricii de a avea amețeli, de a leșina și de a fi lăsată neajutorată. „În prezent, agorafobia nu se mai definește ca fiind exclusiv frica de spații deschise, ci este considerată a fi o suită de fobii legate între ele, care au drept rezultat apariţia unei senzaţii exagerate de teamă atunci când persoana se confruntă cu situaţii sau locuri nefamiliare, aceasta ducând la pierderea controlului asupra propriei persoane”, ne spune dr. psiholog Rozeta Drăghici. Agorafobia este o tulburare anxioasă care se asociază în mod frecvent cu atacul de panică (o altă tulburare anxioasă) sau este rezultatul acestuia.
Femeile, mai afectate decât bărbații
Agorafobia este mai frecventă la femei decât la bărbați. Unele grupuri culturale sau etnice restrâng participarea femeilor la viața publică și acest fapt trebuie distins de agorafobie. „Debutul este de obicei precoce în viața adultă, poate fi brusc sau lent progresiv. Cu cât agorafobia debutează mai devreme, cu atât este mai gravă, mai invalidantă. Agorafobia poate să apară în copilărie, dar incidența crește în adolescența târzie și perioada adultului tânăr”, ne avertizează psihologul. De unde vine agorafobia? Ce o declanșează? „La originea agorafobiei stă o angoasă de separare trăită în copilărie, atunci când persoana a pierdut sau a trăit cu teama de a pierde o persoană apropiată, de care se simțea foarte legată și care îi conferea o anumită securitate (un părinte, un bunic, un prieten, un frate). Multe femei trăiesc crize de agorafobie după nașterea unui copil. Un element de activare a crizelor de agorafobie îl reprezintă vestea morții unei persoane cunoscute”, ne explică psihologul. Crizele agorafobice se pot amplifica după fiecare schimbare majoră din viața persoanei respective: pubertate, căsătorie, sarcină, boală, accident, separare, divorț, schimbarea serviciului, moartea sau nașterea cuiva etc. Prevalența la vârstnici, peste 65 de ani, este redusă. Agorafobia apare destul de frecvent la persoanele vârstnice cu depresie și reprezintă frica de a ieși singur din casă și de a se confrunta singur cu situații dificile, ceea ce limitează deplasările persoanei la o arie foarte restrânsă. Deseori, agorafobia coexistă cu atacurile de panică.
Cum se manifestă o criză de agorafobie
Simptomele fizice pot fi oricare:
◆ tremor
◆ palpitații
◆ transpirații
◆ dureri toracice
◆ dificultăți de respirație
◆ senzație de sufocare
◆ greață
◆ amețeli, dezechilibru
◆ senzație de amorțeală
◆ frisoane.
Pe plan emoțional, pot să apară:
◆ frica de a pierde controlul
◆ frica de a înnebuni
◆ frica de a face o criză cardiacă
◆ frica de a leșina
◆ frica de a muri
◆ sentimentul de stranietate (nu recunoaște locul în care se află)
◆ sentimentul de detașare de sine însuși
Simptomele sunt similare panicii, dar nu satisfac niciodată criteriile complete.
Terapia ne ajută să ținem sub control boala
Agorafobia este o boală persistentă, dar remisia completă este posibilă, deci se poate obține vindecarea, iar dacă nu, atunci se poate menține boala sub control. Fără tratament, agorafobia poate dura mai mulți ani și se agravează în timp. Este o boală tratabilă prin mai multe mijloace, din care cele mai importante sunt tratamentul medicamentos și psihoterapia, dar se pot încerca și metode alternative. Un efect stabil îl are tratamentul care combină medicamentele cu intervențiile psihoterapeutice. Bineînțeles, medicamentele pot fi luate doar la sfatul medicului și sub supravegherea sa. Cum ne ajută psihoterapia? „Prin psihoterapie, pacientul învață managementul anxietății prin exerciții de respirație și de relaxare și cum să acționeze asupra convingerilor iraționale care stau la originea tulburărilor sale. Învață să se teamă mai puțin, ceea ce duce la diminuarea simptomelor și, în consecință, la o interpretare și mai puțin amenințătoare a situației. Dacă la început totul se desfășoară cu efort conștient, după un timp de exersare se formează un nou automatism prin care pacientul reacționează mult mai adecvat față de situațiile care înainte îi produceau anxietatea, fobia sau atacul de panică”, spune psihologul. Există evidențe pentru folosirea psihoterapiilor cognitive-comportamentale, psihanalitice, pentru utilizarea psihoeducației în tratamentul agorafobiei și al atacului de panică. Discutarea și împărtășirea experienței în psihoterapia individuală și de grup ajută la înțelegerea simptomelor și recuperarea din agorafobie.
