Sari la conținut

Ai un mare necaz? Marele Părinte de la Mănăstirea Putna: fă acest lucru simplu și Maica Domnului te va ajuta

Ai un mare necaz în viața? Rugăciunea este soluția problemelor tale și cel mai de seamă ajutor, după cum susține și marele părinte Iachint de la Mănăstirea Putna, cunoscut și „Duhovnicul Bucovinei”.

Părintele ne sfătuiește ca în caz de nevoie sau încercare, să mergem la icoana Maicii Domnului: „Du-te la Maica Domnului și fă câteva metanii, și vei vedea singur schimbarea!”

În cartea „Părintele Iachint al Putnei”, apărută în anul 2009 la Editura Bizantina, se spune că Părintele era foarte avansat pe treptele rugăciunii, iar rugăciunea lui avea multă putere.

Cei care veneau la el simțeau harul care via în el și darul rugăciunii. Aceștia nici nu apucau să-și spună necazurile, că Părintele Iachint le punea mâna caldă pe cap, le făcea semnul crucii, îi binecuvânta și se ruga pentru ei, iar ei simțeau puterea rugăciunii lui.

Unui fiu duhovnicesc i-a zis să se roage cu multă stăruință și putere, și să-i spună lui Dumnezeu: “Doamne, al Tău sunt, să nu mă părăsești!”

Pe o ucenică o învăța să se roage Maicii Domnului cu rugăciunea “Cuvine-se cu adevărat” când vine de la Biserică, și să spună în continuare “Harul Domnului din Sfânta Ta casă să fie și în casa mea!

Părintele Iachint, atunci când vorbea despre ea, îi curgeau șiroaie de lacrimi din ochi. El afirma cu multă convingere: „Știu că Iisus Hristos, Căruia I-am făgăduit viața noastră este Fiu al lui Dumnezeu, dar știu că Maica Domnului nu încetează a mijloci pentru noi.”

Cea mai puternică rugăciune către Maica Domnului

„Valuri de patimi mă împresoară; necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său.

Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra.

Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea.

Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară.

Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile intunecatilor. Nu am o apărare; nici nu aflu loc de refugiu.

Sunt pururea biruit nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea.

Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum cel intunecat mă izbeşte precum valurile mării! El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă.

Grăbeşte, Prea slăvită Maică şi mă ajută! Roagă-L pe Domnul Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului.

Eu îmi pun toată nădejdea în Domnul. Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii. Amin.”

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel