Categories: Ştiri sănătate

ALERTĂ ALIMENTARĂ: tone de chiftele retrase dintr-un supermarket. Conțin un compus chimic periculos!

După numeroasele retrageri de pe piață a mai multor sortimente de înghețată, acum vine o nouă alertă alimentară din partea ANSVSA privind un brand de chiftele.Conform şefului ANSVSA, Mihai Ponea, produsele ar fi fost deja retrase de la raft, dar o parte au fost deja vândute.

„Este vorba de aproximativ 2 tone de chiftele în care s-a identificat prezenţa oxidului de etilenă. Am fost notificat aseară de către un alt stat membru. Pe această cale, atrag atenţia în mod deosebit lanţurilor de magazine care au comercializat aceste chiftele să afişeze public, la vedere, care este tipul şi lotul acestor produse, pentru ca cei care au cumpărat produsul să îl poată identifica şi returna. Este foarte important asta!

Încă de aseară au fost retrase de pe rafturi, dar au fost comercializate o parte din aceste chiftele, aşa că rog public ca supermarketurile să afişeze fotografia produsului la intrarea în magazin, pentru a putea fi adus înapoi de clienţi”, a declarat Mihai Ponea, directorul ANSVSA, la Antena 3.

Întrebat dacă poate oferi detalii despre magazinele în care au fost comercializate, dar şi despre ce tip de chiftele este vorba, directorul ANSVSA a răspuns că „în cel mai scurt timp, ANSVSA va pune public pe site aceste produse. Atrag atenţia comercianţilor că atât timp cât vând în România produse alimentare, au obligaţia ca ele să fie sigure. Dacă se depistează un risc, au obligaţia să informeze consumatorul. Altfel, vom lua măsuri drastice, până la suspendarea supermarketurilor. Nu ne jucăm cu siguranţa cetăţeanului!”.

„Am retras peste 90% din aceste produse. Cele comercializate trebuie readuse în magazin sau distruse de cumpărători. Oxidul de etilenă este o substanţă folosită pentru a distruge bacteriile, este ca un dezinfectant. Pentru a nu mucegăi pe timpul transportului. În ceea ce priveşte intoxicarea sau îmbolnăvirea pe loc, nu e posibil. În cantităţi infime, nu produce efecte pe loc. Dacă mâncăm 100 de îngheţate, pe termen lung poate produce efecte cancerigene, cardiace, afecţiuni pulmonare. De aceea este interzis să fie prezent în alimente”, a mai declarat Mihai Ponea.

Recent Posts

Avionul SMURD a aterizat la București. Florin Piersic transferat la Matei Balj

Avionul SMURD a aterizat la București. Florin Piersic transferat la Matei Balj. In această după-amiază…

2 ore ago

HOROSCOP cu Camelia Pătrăşcanu. Un „tren planetar” va lovi mai multe ZODII în zilele următoare

Astrologul Camelia Pătrășcanu a făcut previziunile astrale pentru perioada următoare. Multe zodii sunt influenţate de…

2 ore ago

Decizia luată de medicii din România în legatură cu Florin Piersic

Decizia luată de medicii din România în legatură cu Florin Piersic. Apar noi informații cu…

3 ore ago

Când și cum poți să retragi banii din Pilonul 2 de pensie

Pilonul 2 de pensie reprezintă una dintre cele trei componente ale sistemului de pensii din…

3 ore ago

Pericardita sau „apa la inimă”

Pericardita reprezintă inflamația și iritarea pericardului, numele dat membranei care învelește inima. Acest țesut de forma…

3 ore ago

Ce poţi să faci cu OUĂLE rămase de la sărbătorile pascale. 6 REŢETE savuroase

După sărbătorile Pascale, mulți dintre noi rămân cu o mulțime de ouă fierte neconsumate. În…

4 ore ago

Citeste si: