Sari la conținut

Alertă de TRICHINELOZĂ în România! 14 persoane au ajuns la SPITAL

Paisprezece persoane, dintre care patru copii, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Satu Mare, în noaptea de marţi spre miercuri, cu suspiciune de trichineloză, informează Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) într-un comunicat de presă.

„Pe parcursul nopţii, ambulanţele serviciului nostru au transportat din UPU Satu Mare, pentru consult, la Spitalul de Boli Infecţioase, un număr de 14 persoane (4 copii şi 10 adulţi), toate bănuite de trichineloză, urmare a consumului de carne de porc infestată”, precizează sursa citată.

Pacienţii se află sub supraveghere medicală până la confirmarea diagnosticului.

Sursa foto: portalsm.ro

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel