Sari la conținut

Alertă sanitară! O bacterie extrem de periculoasă a fost descoperită în Dunăre. Populația, sfătuită să meargă imediat la medic, în cazul acestor simptome

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Alertă sanitară! O bacterie periculoasă a fost descoperită în Dunăre, la Brăila, în concentrații periculoase. Autoritățile spun că s-au înregistrat valori mari în apele fluviului și au transmis populației să evite consumul de apă brută din Dunăre.

Primele analize arată că bacteria se găsește într-o concentrație de aproape șapte ori mai mare decât în mod normal.

Până acum nu au fost raportate cazuri de intoxicație cu această bacterie. Medicii spun că primele simptome ar putea apărea la cel mult 12 ore de la contaminare, iar simptomele sunt asemănătoare unei enterocolite.

Bacteria Clostridium Perfringens se regăsește în mod natural în toate apele de suprafață, dar și în organismul uman.

O concentrație mai mare poate duce la îmbolnăvire, iar simptomele sunt asemănătoare enterocolitei.

Cum la stația de tratare a apei potabile din Gropeni s-au înregistrat valori periculos de mari, oamenii au fost avertizați să nu consume apă direct din fluviu.

,,Este foarte important ca populația să nu consume alimente în formă crudă care au fost spălate în prealabil în fluviu, practic să nu existe o ingestie a apei sau să mă spăl pe mâini în fluviul Dunărea după care să mănânc. Dacă apar simptome specifice, scaune diareice, dureri abdominale, să ia legătura cu medicul de familie”,a declarat, pentru stirileprotv, Gabriel Ciochină, director executiv DSP Brăila

Specialiștii iau în calcul mai multe posibilități

Specialiștii iau în calcul mai multe variante în privința cauzei: fie deversări de materii fecale, fie resturi de animale

„În primul rând trebuie identificată sursa. Am dat măsuri pentru CUP Dunărea să preleveze probe de la intrarea în județ ca să vedem dacă este pe teritoriul județului Brăila sau vinde din amonte”, a explicat Laura Satnoianu, director Apele Române Brăila, potrivit aceleași surse.

Specialiștii de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului, precum și cei de la uzina de apă fac măsurători zilnice și în mai multe zone ale flviului pentru a putea localiza zona care a generat această contaminare.

„Noi vom identifica operatorii economici riverani fluviului Dunărea care pot evacua ape uzate sau care desfășoară anumite activități care pot influența apariția acestei bacterii”, a adaăugat Carmen Tudorache, comisar-șef Garda de Mediu

Dacă un agent economic deversează ape uzate în Dunăre, fără a le epura, poate primi o amendă de până la 80.000 de lei.

Un sfat important pentru cei care consumă pește prins din apele Dunării: să îl trateze termic foarte bine, astfel încât bacteria să fie distrusă.

Bacterie specifică unei contaminări fecale

Deocamdată nu s-a putut stabili care este sursa concentrației ridicate a acestui micro-organism, însă există temeri că în fluviu au ajuns dejecții de animale, posibil de la o fermă.

„Peștele poate să devină un vector de transport. Trebuie tratat, poate să fie marinare, dar și o tratare suficientă ca timp de temparatură. Prăjire cel puțin 70 de grade Celsius”, atrage atenția Iulia Grecu, specialist ihtiopatologie

Nicoleta Dumitru, șef serviciu laborator Compania de Utilități Publice Brăila a spus că este o bacterie specifică unei contaminări fecale a oricărei ape de suprafață.

Autoritățile din Brăila au cerut prelevarea de probe de la intrarea Dunării pe raza județului pentru a vedea dacă infestarea este din inerior sau din amonte.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel