Sari la conținut

Alexandru Rafila: Contraindicațiile privitoare la vaccinul anti-COVID. Cum procedezi dacă ai avut deja virusul SARS-CoV-2?

Credit foto: arhiva Doctorul Zilei

În urma controverselor despre vaccinul anticoronavirus, Alexandru Rafila își dorește să explice, pas cu pas, procesul de imunizare și cui îi este contraindicat. Vaccinul este sigur pentru majoritatea persoanelor, însă, ne asigură reprezentantul OMS.

Alexandru Rafila declară în exlusivitate, pentru Digi24, informații specifice despre vaccinul anticoronavirus. În ciuda datelor comunicate de autorități de la începutul campaniilor de imunizare, vaccinul nu este un pericol pentru sănătate. Vaccinul este contraindicat în circumstanțe speciale, însă pentru majoritatea oamenilor este sigur.

„Există foarte puține boli care să contraindice vaccinarea. Vorbim în primul rând de boli acute, boli febrile, dar dacă sunt foarte serioase. O simplă răceală nu contraindică vaccinarea – și persoanele care au o mică răceală se pot vaccina. Singura problemă care este mai degrabă legată nu de o contraindicație absolută, ci de eficacitatea vaccinării. S-ar putea să fie persoanele care sunt imunodeprimate datorită unui tratament sau datorită unei afecțiuni și la care, dacă vreți, vaccinul ar produce mai greu un răspuns. Asta nu înseamnă că aceste nu se pot vaccina. Dimpotrivă, ele se pot vaccina, însă câteodată la ele rezultatele nu sunt așa de spectaculoase”, a susținut Alexandru Rafila, conform Digi24.

Cât de sigur este vaccinul pentru persoanele cu boli autoimune?

Cei cu boli autoimune își pot consulta medicul, pentru că aceste boli autoimune sunt tratate cronic cu diverse medicamente. Dar să știți că acest vaccin – spre deosebire de altele, cele clasice, care conțin adjuvanți care să mărească imunitatea – nu conțin așa ceva și este pur și simplu o mică porțiune de ARN mesager care duce la sinteza în organismul nostru a unei proteine asemănătoare cu cea virală. Deci nu discutăm despre adjuvanți sau despre substanțe care să pună la încercare în mod deosebit sistemul imun”, explică Rafila.

Astfel, persoanele cu boli autoimune nu ar trebui să refuze vaccinul, întrucât acesta nu reprezintă un factor de risc pentru afecțiunea deja existentă.

Cât de sigur este vaccinul pentru persoanele cu alergii?

„Mai degrabă, la persoane care manifestă în mod frecvent alergii destul de severe, la acele persoane trebuie administrat cu precauție, dar nu trebuie excluse nici măcar acele persoane de la vaccinare – sigur, dacă doresc acest lucru, nu este un vaccin obligatoriu. Dar trebuie luate măsurile astfel ca, în cazul unei reacții alergice severe, să se poată interveni imediat”, afirmă Alexandru Rafila, conform Digi24.

Expertul evidențiază faptul că vaccinul anti-COVID nu reprezintă un risc pentru această categorie de persoane, însă acestea ar trebui să beneficieze de un timp de supraveghere. Astfel, se poate determina orice reacție la vaccin. Cu toate acestea, efectele adverse grave sunt rare.

Mă pot vaccina dacă am avut deja coronavirus?

„Persoanele care au avut COVID se pot vaccina, nu există în acest moment o precizare exactă legată de acest subiect . Sfatul meu este să existe un anumit interval de timp din momentul infecției până la momentul vaccinării, pentru că e bine să lăsăm și ciclul acesta de imunitate naturală care apare în urma bolii să se producă,iar ulterior administrarea vaccinului nu va face altceva decât să consolideze imunitatea naturală obținută prin infecție. Așa că un interval de 2-3 luni după infecție poate fi luat în calcul pentru vaccinare de către cei care au trecut prin boală. Eu așa o să fac, probabil în martie-aprilie o să mă vaccinez și eu împotriva noului coronavirus”, explică Rafila pentru Digi24.

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel