Sari la conținut

Alexandru Rafila, despre un nou ministru al Sănătății: „Trebuie să cunoască sistemul de sănătate”

alexandru

Alexandru Rafila, reprezentantul României în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, își comunică opinia în privința unui nou ministru al Sănătății. Ce calități trebuie să aibă următorul ministru pentru a avea succes în această funcție?

Profesorul Alexandru Rafila a declarat în timpul unei emisiuni televizate, pentru Digi 24, că noul ministru al Sănătății trebuie să cunoască bine ce presupune această funcție, potrivit news.ro. În această privință, când a fost întrebat pe cine preferă, dintre Vlad Voiculescu și Nelu Tătaru, acesta a afirmat că primul competitor nu are niciun dezavantaj.

„Cu siguranţă domnul Vlad Voiculescu nu va fi un ministru mai slab decât domnul Nelu Tătaru”, a răspuns Alexandru Rafila.

Care sunt argumentele reprezentantului OMS?

„Vlad Voiculescu cunoaşte sistemul de sănătate, cu toate că nu este medic. Acuma, lucrul pe care eu îl aştept de la el şi, mă rog, îl aşteptăm cu toţii, este să dovedească că are o vocaţie a construcţiei în sistemul de sănătate (…) Eu sper ca dl. Voiculescu să găsească în medici, inclusiv în cadrele didactice, nu nişte adversari, ci nişte parteneri”, a completat Rafila.

Alexandru Rafila susține, cu alte cuvinte, faptul că Nelu Tătaru nu cunoaște îndeajuns de bine sistemul de sănătate.

„Primul lucru pentru un ministru nou care vine ar fi să cunoască sistemul de sănătate –  din păcate, dl. Tătaru a avut o cunoaştere extrem de limitată a funcţionării sistemului de sănătate – iar reformarea sistemului de sănătate să nu fie o reformare care reflectă nişte dorinţe sau impulsuri, ci să ducă într-adevăr la o revitalizare a acestui sector care, din păcate, în continuare ne plasează pe ultimele locuri din Europa nu numai din punct de vedere al finanţării, ci şi din punctul de vedere al multor indicatori demografici şi de sănătate”, a afirmat Alexandru Rafila.

Astfel, Alexandru Rafila este de părere că Vlad Voiculescu ar putea fi pregătit pentru această situație, cu toate că în trecut a întâmpinat dificultăți în mediul universitar medical, potrivit Digi 24.

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel