Alimente și băuturi care îți strică somnul

Dieta ar putea juca un rol important în apariţia problemelor legate de somn. Oamenii de ştiinţă ne învăţă ce alimente să evităm înainte de ora de culcare, pentru a avea un somn cât mai odihnitor.

Alcoolul

Mulţi cred că un pahar cu vin poate aduce relaxarea necesară înainte de culcare, însă numeroase studii au demonstrat că alcoolul provoacă insomnie în multe cazuri, susţine medicul nutriţionist Shelly Redmond, autoarea cărţii „Eat Well and Be Fabulous (Mănâncă bine şi fii fabuloasă)”.

Deşi alcoolul poate induce somnolenţa, de fapt el afectează somnul REM (Rapid Eye Movement), etapă a somnului caracterizată prin mişcări oculare rapide sub pleoapele închise. În consecinţă, alcoolul trebuie consumat cu cel puţin două ore înainte de culcare.

Apa

Apa este foarte bună pentru pierderea în greutate şi pentru sănătate în general, însă poate conduce la treziri repetate pentru a merge la toaletă, afectând astfel somnul REM, care este cel mai odihnitor.

Alimente fermentate

Tiramina, un aminoacid care se găseşte în alimentele fermentate sau în stafide, avocado şi ardei iuţi, acţionează ca un neurotransmiţător şi conduce la creşterea nivelului de dopamină. Astfel că, în cazul în care o persoană doreşte să consume brânză la cină, aceasta ar trebui să fie cât mai proaspătă.

Produsele pe bază de roşii

Toate alimentele care conţin acizi, precum cele bazate pe roşii sau cele picante, pot cauza arsuri gastrice şi disconfort pe timpul nopţii. Shelly Redmond recomandă astfel ca oamenii să se ferească de acest tip de alimente cu cel puţin trei ore înainte de culcare.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

4 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

5 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

5 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

6 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

6 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

7 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic