Alimentele care previn îmbătrânirea și cancerul

Alimentele picante, cum ar fi ardeiul iute, contribuie la creşterea longevităţii, datorită capacităţii acestora de a inhiba senzaţia de durere, potrivit unui studiu american

Oamenii de ştiinţă americani de la Universitatea din California au constatat că inhibarea capacităţii organismului de a simţi durere, prin consumul de alimente picante, precum ardeiul iute, favorizează longevitatea, informează dailymail.co.uk.

Cercetătorii au ajuns la această concluzie după o serie de experimente pe şoareci, în cadrul cărora semnalele de durere au fost împiedicate să ajungă la creier, fapt care le-a prelungit acestora viaţa.

Astfel, animalele care nu au mai produs proteina responsabilă cu simţirea durerii, denumită TRPV1, au avut nu doar „o viaţă excepţional de lungă”, cu aproximativ 14%, ci şi mai sănătoasă. De asemenea, aceşti cobai se îmbolnăveau mai rar de cancer, iar memoria nu le-a fost afectată atât de mult odată cu înaintarea în vârstă.

Totodată, aceşti cobai ardeau mai uşor caloriile, fără să facă mai multă mişcare ca de obicei, iar metabolismul lor, inclusiv capacitatea de a procesa zaharurile din sânge, s-a păstrat la parametri optimi odată cu înaintarea în vârstă – fenomen ce ar putea reduce riscul de diabet, potrivit studiului publicat în revista Cell.

„Suntem convinşi că blocarea acestui receptor al durerii s-ar putea dovedi extrem de utilă, nu numai pentru alinarea durerii, ci şi pentru promovarea longevităţii şi a sănătăţii metabolice, mai ales pentru prevenirea diabetului şi obezităţii. Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii se confruntă cu o mai mare incidenţă a durerii, indicând faptul că aceasta ar putea declanşa procesul de îmbătrânire”, a declarat cercetătorul Andrew Dillin, de la Universitatea din California.

Animalele supuse experimentului au fost modificate genetic astfel încât să nu mai producă proteina TRPV1.

Potrivit profesorului Andrew Dillin, ardeiul iute conţine capsaicină, un compus care inhibă funcţionarea TRPV1.

„Consumul regulat de substanţe care afectează proteina TRPV1, cum ar fi capsaicina, ar putea preveni declinul metabolic asociat cu vârsta şi ar putea favoriza longevitatea”, a explicat cercetătorul american.

În mod alternativ, numeroase medicamente deja existente pe piaţă, inclusiv analgezicele folosite împotriva migrenelor, afectează funcţionarea proteinei, iar oamenii de ştiinţă încearcă să dezvolte un medicament care să prevină majoritatea bolilor asociate cu vârsta.

 

Recent Posts

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat. Proiectul de lege prin care se asigură accesul…

4 ore ago

Cele mai cunoscute remedii biblice și bolile pe care le tratează. 11 leacuri vindecătoare

Cele mai cunoscute remedii biblice. În căutarea unor metode naturale și tradiționale de vindecare, mulți…

5 ore ago

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea. Căpuşele…

5 ore ago

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică cum

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică…

6 ore ago

Ce este sentimentul de EUFORIE pe care unii oameni îl experimentează înaintea morții. Explicațiile oamenilor de știință

Sentimentul de EUFORIE dinaintea morții. Deși majoritatea oamenilor experimentează un val copleșitor de frică înainte…

6 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian