Sari la conținut

Alimentele indicate pentru a fi consumate pe caniculă. De ce produse să ne ferim în zilele toride

alimentație
Sursă foto: arhivă Doctorul ZIlei
Digesta

Alimentele pe care medicii le recomandă în zilele caniculare sunt, în special, cele care ajută corpul în procesul de hidratare. La polul opus, ca alimente contraindicate pentru consum, când temperatura este ridicată, se află cele bogate în grăsimi şi, în general, cele procesate.

Alimentele recomandate pentru consum pe timp de caniculă sunt cele uşoare, care ajută în procesul de hidratare a corpului. Tocmai de aceea, la mare căutare trebuie să fie fructele şi legumele proaspete, salatele, dar şi supa.

Lista alimentelor recomandate atunci când temperaturile sunt ridicate conţine în special fructe şi legume. Roşiile şi castraveţii, de exemplu, sunt legume care conţin foarte multă apă şi sunt perfecte pentru a fi consumate vara. La fel ca şi broccoli, care are foarte multe fibre şi conţine apă în procent de 90%, potrivit rtv.net.

Supa este şi ea recomandată, fiind esenţială pentru hidratare, aşa cum  la fel de important este să fie consumate fructe proaspete. Pepenele se află în capul listei cu recomandări, dar şi murele, afinele, zmeura, căpșunile și merișoarele care oferă organismului posibilitatea de a-şi reduce temperatura.

Alimentele contraindicate în zilele toride

La polul opus, atunci când este foarte cald este contraindicat consumul de băuturi alcoolice, de orice fel, dar şi consumul de băuturi carbogazoase, acestea fiind acidulate şi conţinând zahăr.

De altfel, alimentele care conţin zahăr sau grăsimi trebuie evitate atunci când este caniculă, în aceeaşi situaţie aflându-se alimentele procesate, indiferent care ar fi ele.

– Carnea grasă, la grătar și orice preparate din carne precum carnații, mititeii, salamurile

– Mâncărurile grase, cu sos

– Mâncărurile și ciorbele fierbinți, cu carne grasă și/sau smântână

– Prăjelile

– Brânzeturile sărate, grase

– Înghețata în exces și orice băutură foarte rece (nu facem decât să ne supunem organismul unui stres suplimentar – efectul este, de fapt contrar, de supraîncălzire), potrivit ziare.com.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel