Sari la conținut

Alimentele pe care Regina Elisabeta a II-a le-a interzis în meniul palatului, dar și desertul în fața căruia nu rezistă: îl consumă zilnic

Regina Elisabeta a II-a este cel mai longeviv monarh în viață din lume, iar în istoria Marii Britanii are cea mai lungă domnie, depășind-o pe regina Victoria la 9 septembrie 2015.

Regina Elisabeta a II-a a domnit mai mult decât cei patru precursori ai ei la un loc (Eduard al VII-lea, George al V-lea, Eduard al VIII-lea și George al VI-lea).

Regina Elisabeta a II-a este constantă în preferințele culinare, deși sunt foarte puține persoane care îi cunosc cu adevărat pasiunile gastronomice. Oare și acest stil de viață a ajutat-o să-și mențină sănătatea și vigoarea, atâția ani?

Se pare că regina s-a ferit mereu să spună ce feluri de mâncare preferă, ca să nu ajungă în situația de a fi servită mereu la fel. Așadar, a mizat pe diversitate și calitate.

Nu a dorit ca la evenimentele la care participă să existe monotonie culinară, doar fiindcă i-au fost aflate preferințele culinare.

Afirmația îi aparține lui Gordon Rayner, fost corespondent al The Telegraph, cel care, prin prisma meseriei sale, a petrecut mult timp în jurul familiei regale britanice.

„O persoană din staff-ul ei mi-a spus: ”Dacă ar spune care este mâncarea sa preferata , nu ar mai fi servită cu nimic altceva”, povesteste Gordon.”

Însă Regina nu s-a ascuns când a decis să interzică alimentele prea bogate în amidon, așadar carbohidrații de tipul cartofi, paste și orez nu și-au mai găsit locul în meniurile de la Buckingham.

Dar acolo există undă verde pentru carne slabă și vegetale, preferatele Reginei.

Darren McGrady, unul din foștii bucătari regali, a dezvăluit și care este desertul preferat al Reginei. Nu se poate abține de la tort de biscuiți cu ciocolată.

„Este singura prăjitură din care ea comandă o bucată în fiecare zi, până când se termină. Mănâncă o bucățică zilnic și știe și câte zile ține prăjitura, pe care dorește să i-o păstrezi. Reginei îi place atât de mult acest desert, încât, atunci când se deplasează prin regat, Chocolate Biscuit Cake o urmează peste tot, cu trenul!”, a spus Darren McGrady.

Tot din cercul angajaților de la Palat s-a aflat, acum câțiva ani, că Regina adoră vinul roșu sec, cu precădere cel românesc și că un pahar pe zi reprezintă una dintre micile sale plăceri regale.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel