joi, aprilie 2, 2026
8.6 C
București

Alimentul dulce și delicios care te face mai deștept. Explicația oamenilor de știință

Alimentul dulce care te face mai deștept. Există alimente care îți stimulează memoria, îți măresc capacitatea de concentrare și îți oferă un boost de energie.

Și nu, nu e vorba de alimente la care să strâmbi din nas și să le consumi, „doar pentru că sunt bune pentru sănătate”. Există mâncăruri extrem de apetisante, care nu doar că sunt delicioase, dar au și beneficii extraordinare pentru sănătate.

Oamenii de știință au făcut numeroase cercetări și au descoperit lucruri uimitoare. Experții de la National Institute of Aging de la Universitatea John Hopkins  au ajuns la concluzia că ciocolata, precum și cafeaua, ar susţine performanţele cognitive.

Citeste si…

Alimentul dulce care te face mai deștept. Explicația oamenilor de știință

Aceste alimente protejează neuronii de posibile boli, precum Alzheimer sau Parkinson. Anumiţi compuşi din ciocolată şi cafea ar putea avea chiar efect anticancerigen, prevenind tumorile cerebrale.

Unul dintre efectele consumului de ciocolată neagră (cu 2 ore înainte de masă), de care poate beneficia o categorie largă de persoane în nevoie, este reducerea apetitului, printr-o diminuare a totalului caloric consumat.

Psihologul Merrill Elias declara în Washington Post, în 2016, că a inițiat un studiu despre abilitățile cognitive a peste 1.000 de persoane din statul New York, în anul 1970. Inițial, Elias a analizat relația dintre presiunea sângelui și performanța creierului.

Citeste si…

Concluziile studiului au stabilit faptul că ciocolata se află într-o strânsă legătură cu funcţia superioară a creierului uman. Printre beneficiile consumului de ciocolată se numără amintirea sarcinilor zilnice, a listei de cumpărături sau posibilitatea să faceți mai multe lucruri în același timp.

Un alt studiu a descoperit că ciocolata conţine methylxantine, un compus vegetal care întăreşte mai multe funcţii ale organismului. Printre acestea se numără și  capacitatea de concentrare.

Alecu Carmen
Alecu Carmenhttp://www.doctorulzilei.ro
Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Ce se întâmplă cu tensiunea ta dacă iei vitamina C zilnic

Administrarea zilnică de vitamina C poate duce la o...

Ce se întâmplă în corp cu zeci de ani înainte de Alzheimer. Nu creierul este primul afectat

O analiză genomică de amploare sugerează că boala Alzheimer...

Cantitatea ideală de vitamina D care te poate proteja de demență

Nivelul vitaminei D din organism ar putea avea legătură...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și