Alimentul PERICULOS care creşte riscul de CANCER la sân. Multe femei nu ştiu acest lucru!

Doar una din cinci femei din Europa știe că acesta un factor de risc important pentru apariția cancerului de sân, o problemă „majoră” de sănătate în regiune, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

„Doar 21% dintre femeile din 14 țări europene știu de legătura dintre consumul de alcool și riscul de a dezvolta cancer de sân”, a scris ramura europeană a OMS pe o platformă de socializare, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, precizând, de asemenea, într-un comunicat că gradul de conștientizare este chiar mai scăzut în rândul bărbaților. „Doar 10% dintre bărbații intervievați cunoșteau această legătură”.

OMS nu a furnizat propriile date cu privire la câte dintre aceste cazuri au fost legate de alcool, dar a citat datele din 2020 ale Agenției Internaționale pentru Cercetare în Domeniul Cancerului, care au arătat că din 575.917 cazuri noi de cancer de sân, 39.248 erau atribuibile alcoolului, adică aproximativ șapte procente, informează AFP, potrivit Agerpres.

66% din toate cazurile de cancer, atribuite alcoolului

Pentru femeile din Europa, cancerul de sân este „principalul tip de cancer cauzat de alcool, reprezentând 66% din toate cazurile de cancer atribuite alcoolului. Rolul alcoolului ca factor de risc prevenibil pentru cancerul de sân este esențial”, atrag atenţia specialiştii OMS.

Consumul de alcool afectează nivelurile de estrogen, care joacă un rol semnificativ în dezvoltarea și evoluția multor tipuri de cancer de sân. Chiar și niveluri relativ scăzute de consum de alcool pot contribui la riscul de a dezvolta cancer de sân, a avertizat agenția.

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Mai mult de jumătate din toate cazurile de cancer de sân care pot fi atribuite alcoolului în Europa nu se datorează consumului excesiv de alcool, iar aproximativ o treime din cazurile noi din fiecare an se datorează consumului echivalent cu până la două pahare mici de vin pe zi”.

600.000 de cazuri noi de cancer de sân, raportate în Europa

Cancerul de sân este al doilea tip de cancer cel mai des depistat, cu 2,3 milioane de cazuri la nivel mondial în 2022, potrivit OMS. Aproximativ 600.000 de cazuri noi de cancer de sân au fost raportate în Europa în 2022.

Cele 14 țări incluse în studiul european au fost Austria, Belgia, Estonia, Franța, Germania, Irlanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Olanda, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia și Olanda.

Recent Posts

Speranțe pentru vindecare. Primul vaccin personalizat pentru cancer este testat în Marea Britanie

Vaccin personalizat pentru cancer, testat în Marea Britanie. Un studiu important al primului vaccin ARNm…

12 minute ago

Horoscop 13-19 mai. Zodia care primește o sumă mare de bani pe neașteptate

Horoscop 13-19 mai. Un moment cosmic captivant se desfășoară în perioada următoare: Soarele se alătură…

32 de minute ago

Hrana ca tratament. Un specialist ȋn nutriție ne dezvăluie secretele unei alimentații care ne menține sănătoși

Orice persoană trebuie să țină cont de multe aspecte atunci când ȋși conturează stilul de…

52 de minute ago

Stațiunea balneară din România renumită pentru tratamentul afecțiunilor cardiovasculare

Stațiunea balneară din România renumită pentru tratamentul afecțiunilor cardiovasculare este Covasna. Situată la aproximativ 35…

o oră ago

1.500 de lei în plus la pensie, pentru ACEASTĂ categorie de români

1.500 de lei în plus la pensie după recalculare. Noua lege a pensiilor se dorește…

2 ore ago

Legătura dintre alimentație și dezvoltarea cancerului. Descoperire uimitoare a oamenilor de știință

Legătura dintre alimentație și dezvoltarea cancerului. Cercetătorii chinezi din domeniul oncologiei au descoperit un mecanism…

2 ore ago

Citeste si: