Sari la conținut

Care sunt modalitățile de îndepărtare a alunițelor și cum știm ce procedură ne este recomandată

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Cele mai periculoase alunițe apar la vârsta adultă

Alunițele. Deși în mod obișnuit alunițele sunt inofensive și nu necesită tratament, uneori se poate ajunge la excizia lor fie deoarece prezintă risc cancerigen, fie din motive estetice.

Doamna doctor Adina Șerban, dermatolog în cadrul clinicii Hebra Dermatologie, spune că de la un caz la altul unele metode de excizie pot fi mai potrivite decât altele, decizia finală fiind luată de către pacient alături de medicul specialist în funcție de tipul aluniței și motivele care duc la îndepărtarea ei.

Shave excizia

Decizia de a efectua shave excizia va fi recomandată de către medic după ce este efectuată o dermatoscopie în prealabil. Acesta metodă constă în tăierea aluniței cu bisturiul tangențial la pielea normala din jur, urmată de coagularea vaselor de la bază prin electrocauterizare sau laser Co2.

“Alunița îndepărtată astfel poate fi trimisă la examenul  histopatologic pentru un diagnostic cert. Când se dorește un rezultat estetic cât mai plăcut, dacă tipul aluniței permite, se poate efectua shave excizia direct cu electrocauterul la baza leziunii, existând astfel un risc minim de sângerare. Deoarece excizia se efectuează în stratul superficial al pielii, cicatricea va fi minoră. Nu se pun fire de sutură. În timp, există însă un risc minim de recidivă a aluniței”, atenționează doamna doctor Adina Șerban.

Alunițele nepigmentate pot fi îndepărtate prin shave excizie. Cele cu pigment nu, deoarece poate exista un potențial de malignitate.

Pentru alunițele superficiale sau nevii epidermici se poate efectua îndepărtarea leziunilor direct prin electrocauterizare, laser Co2 sau dispozitiv non-invaziv Plasmage. Tratamentul cu laser poate fi utilizat pentru zonele mai greu accesibile, cum ar fi pe față sau urechi, și poate fi util pentru eliminarea mai multor alunițe în același timp. Dacă excizia are loc în zona facială, cel mai probabil va fi recomandată o metodă mai puțin invazivă.

Excizia chirurgicală

Excizia chirurgicală este mult mai profundă decât shave excizia deoarece este îndepărtată alunița în piele sănătoasă, până în profunzime, cu margini de siguranță în lateral. Piesa astfel obținută poate fi trimisă către biopsie pentru stabilirea diagnosticului anatomopatologic. Este metoda de elecție în cazul alunițelor pigmentate și a celor cu structură atipică, care pot avea un potențial cancerigen.

“Spre deosebire de shave excizie, în acest caz se pun fire de sutură, fie resorbabile în profunzime, fie neresorbabile la piele. Postprocedura ne putem aștepta să rămână cicatrici, însă acest lucru depinde foarte mult de predispoziția pacientului spre a dezvolta cicatrici hipertrofice și de localizarea leziunii. Pe zona decolteului și pe spate cicatricile vor fi mai pronunțate, pe când pe față, sau pe zone unde nu există forțe de tracțiune, refacerea va fi mai frumoasă. Se poate întâmpla ca refacerea pielii să fie exagerată cu formarea de colagen în exces, ceea ce va duce la formarea unei cicatrici dure, de mari dimensiuni, numită cheloid”, spune specialistul dermatolog.

Crioterapia cu azot lichid

Alunițele care nu sunt canceroase și nu au crescut până la straturile mai profunde ale pielii pot fi înghețate folosind azot lichid. Desi este o procedură ambulatorie relativ simplă, această metodă de excizie poate lăsa în urmă cicatrici minore deoarece nu poate fi foarte bine controlată adâncimea și suprafața de excizie a aluniței.

Așadar, alegerea unei metode de îndepărtare a unei alunițe depinde de riscurile pe care aceasta le presupune, de tipul, localizarea și dimensiunea ei. După efectuarea unei consultații si a unei   dermatoscopii, medicul dermatolog va recomanda procedura prin care poate fi îndepărtată alunița.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel