Sari la conținut

ANALIZĂ. Ce loc ocupă România în topul sănătăţii persoanele în vârstă de 65 de ani și peste

sursa foto: Doctorul Zilei

Opt ţări europene au raportat procente de peste 50% din persoanele în vârstă de 65 de ani și peste această vârstă care trăiesc în orașe cu o stare de sănătate bună sau foarte bună.

În 2021, la nivelul UE, 43% dintre persoanele în vârstă de 65 de ani și peste care locuiau în orașe au declarat că aveau o stare de sănătate bună sau foarte bună. Acest procent a fost cu 2 puncte procentuale (pp) mai mare decât media națională pentru toate persoanele din această grupă de vârstă (41%), potrivit Eurostat.

Opt state membre ale UE au raportat procente de peste 50% din persoanele în vârstă de 65 de ani și peste această vârstă care trăiesc în orașe cu o stare de sănătate bună sau foarte bună. Cele mai mari proporții au fost înregistrate în Irlanda (66%), Suedia (64%) și Belgia (60%).

Pe de altă parte, cele mai mici proporții au fost înregistrate în Lituania (11%), Letonia (15%) și Portugalia (21%). România se află în coada listei, pe locul 22, potrivit Mediafax.

Dintre țările UE, cea mai mare diferență în ceea ce privește proporția persoanelor în vârstă care trăiesc în orașe și care raportează o stare de sănătate bună sau foarte bună în comparație cu media națională a fost înregistrată în Slovenia (+7 pp față de media națională), urmată de Bulgaria și Croația (+5 pp).

În schimb, diferența a fost cea mai mică în Luxemburg (-2 pp), Țările de Jos și Franța (-1 pp). În aceste țări, proporția persoanelor în vârstă de 65 de ani și peste care au raportat o stare de sănătate bună sau foarte bună a fost mai mică în orașe decât la nivel național.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel