Sari la conținut

Analize și investigații pe care trebuie să le efectuați cel puțin o dată pe an. Care sunt cele mai importante

Analize și investigații foarte importante, pe care trebuie să le aveți în vedere în fiecare an. Programele de check-up din străinătate au incluse analize precum testarea nivelului de vitamina D, antivirușii pentru hepatită, scanarea volumetrică a sânului, osteodensitometrie și, la nevoie, RMN total.

Un check-up complet al stării de sănătate ne poate asigura că totul este în regulă. Îndemnul la analize de sânge anuale s-a transformat în investigații mai complexe care, făcute regulat, depistează din stadiu incipient orice eventuală afecțiune.

Vârsta de 20 de ani este ideală pentru a începe programele de investigații și analize anuale recomandate adulților. Asta în contextul în care obezitatea, diabetul, infarctul și cancerul sunt boli grave care apar și la vârste tinere. Depistate la început, pot fi vindecate sau ținute sub control mult mai ușor decât în stadii avansate. De aceea, se impun în primul rând testele generale de sânge care includ evaluarea glicemiei, colesterolului și a hemoglobinei.

Femeile tinere trebuie să adauge pe lista investigațiilor controlul ginecologic, ecografia vaginală, testul Babeș-Papanicolau și evaluarea ecografică a sânilor. Aparatele de ultimă generație reușesc să ofere imagini de mare acuratețe, iar investigațiile premium pentru sâni sunt recomandate la vârstă tânără, în special celor care au avut rude de gradul 1 cu cancer de sân.

“În cazul femeilor, înaintea vârstei de 40 de ani, se recomandă ecografia mamară. Acum, folosim scanarea volumetrică automată a sânului, care este o ecografie tridimensională. Este similară mamografiei: personalul medical captează imaginile, iar doctorii le interpretează. Această metodă oferă o mai bună vizibilitate a țesutului mamar. Este o metodă ultrasonografică avansată”, recomandă medicul Gonca Gul Atalay, expert de top în programe de check up în cadrul clinicilor ACIBADEM, unde anual, ajung mii de români pentru a-și monitoriza starea de sănătate sau pentru a trata afecțiuni grave.

După vârsta de 40 de ani, specialiștii recomandă în programele de check-up performante mamografia cu tomosinteză, care permite vizualizarea leziunilor chiar și de 1 mm. În cazul bărbaților, se impune evaluarea glandei prostate, prin ecografie sau testele PSA avansate. În plus, în cazul ambelor sexe, în funcție de eventualele probleme de sănătate și de vârstă, investigațiile se pot completa cu electrocardiograma, ecocardiografia, ecografia abdominală, colonoscopia, evaluarea tiroidei, a pielii, cu evaluarea prezenței sângelui ocult în fecale, măsurarea insulinei, a rezistenței la insulină, testarea pentru HPV, dar și cu măsurarea nivelului vitaminelor D și B 12.

“Vitamina D este un element important din organism, iar un nivel optim contribuie la protecția împotriva fenomenelor maligne. De asemenea, este importantă pentru prevenția osteoporozei care apare după instalarea menopauzei. Acestea sunt motive serioase pentru a menține un nivel optim de vitamina D în corp. În ceea ce privește nivelul optim al vitaminei B12, acesta este important pentru funcționarea corectă a neurotransmițătorilor, dar pentru articulații și mușchi. Nivelul de B12 este și un indicator important pentru anemie. Iar dacă o persoană are tulburări de memorie, ar trebui să facă un test pentru B 12”, completează experta în programe de check up.

În ultimii ani, programele de check-up avansate mizează pe beneficiile RMN-ului total, care presupune scanarea în amănunt în organismului, din cap până-n picioare. Practic, într-o singură sesiune, de aproximativ 30 de minute, medicii pot analiza organele interne și pot orienta pacienții către investigații suplimentare țintite, pentru un diagnostic precis.

“Practic, cu ajutorul acestei investigații, evaluăm creierul (putem observa tumorile, anevrismele, hematoamele etc.), coloana vertebrală (putem depista discopatii, artrite), plămânii, vasele de sânge ale plămânilor, inima, organele interne (putem depista tumori, obstrucții). În cazul femeilor, un RMN total este util în evaluarea endometrului sau a prezenței fibroamelor. Însă nu putem evalua în timpul RMN-ul total și starea de sănătate a sânilor. Pentru RMN-ul destinat glandei mamare, poziția de examinare este alta. În cazul bărbaților, putem evalua și glanda prostată. În plus, RMN-ul total ne oferă informații despre esofag, stomac, colon și se pot vedea leziuni chiar și de 0,5 mm”, descrie medicul Gonca Gul Atalay beneficiile RMN-ului total.

În plus, medicii recomandă celor care fumează mai mult de 30 de pachete de țigări pe an o tomografie cu doză mică de radiații. Dacă se abandonează consumul de tutun, investigația trebuie făcută timp de 15 ani după renunțarea la fumat. Tomografia cu doză mică de radiații nu este destinată doar fumătorilor, ci și celor care au avut afecțiuni pulmonare, infecții, boli obstructive, astm, alergii, pentru că oferă o mai bună vizibilitate decât radiografia toracică.

Un alt organ țintă al programelor de check up este și ficatul, steatoza hepatică fiind frecventă. Pentru a investiga ficatul gras, se recomandă testele de sânge ale funcției ficatului, ecografia și eventuale investigații suplimentare dacă există suspiciuni de ciroză. Ecografia abdominală oferă informații și despre pancreas, iar dacă medicii constată ceva în neregulă, pot recomanda teste de sânge și efectuarea markerilor tumorali.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel