Analizele de sânge. Care sunt cele mai importante, ce ne dezvăluie și pe care trebuie să le facem anual, negreșit

Analizele de sânge. Care sunt cele mai importante, ce ne dezvăluie și pe care trebuie să le facem anual, negreșit
Analizele de sânge. Care sunt cele mai importante, ce ne dezvăluie și pe care trebuie să le facem anual, negreșit

Analizele de sânge pot dezvălui o multitudine de lucruri despre starea ta de sănătate. Chiar dacă vin zile de vacanță, fă-ți timp și pentru tine.

Află cum stai cu sănătatea, mergi la analizele de sânge. Pentru a preveni apariția unor boli este indicat ca o dată pe an sa-ți faci analizele de sânge. Verifică-ți nivelul hemoglobinei, glicemia și colesterolul.

Hemoleucograma este una dintre cele mai importante analize de sânge. Chiar dacă aceasta nu poate indica cu exactitate existența unei probleme de sănătate, este un bun indicator al sănătății și poate să-l determine pe medicul tău să-ți recomande alte teste mult mai specifice. Totodată, hemoleucograma completă este un test care poate furniza indicii de diagnostic pentru o mulțime de afecțiuni, astfel încât rezultatele pot reflecta probleme privind volumul sângelui sau eventuale pierderi de sânge, dar poate indica și unele disfuncționalități în producerea, ciclul de viață și rata distrugerii celulelor de sânge, sau existența unor infecții acute sau cronice.

Controlul glicemiei. Astăzi asistăm la o adevărată pandemie a diabetului zaharat, o boală cronică ale cărei complicații sunt extrem de grave. Testul de bază pentru diagnosticarea diabetului zaharat este măsurarea zahărului din sânge, adică al glicemiei. Este bine să faci această analiză dimineața, pe stomacul gol. Medicul diabetolog poate stabili diagnosticul de diabet zaharat dacă ai două rezultate consecutive ale analizei de sânge care arată că valoarea glicemiei este mare. Se poate pune diagnosticul dacă glicemia depășește dimineața 125 mg/dl și la două ore după masă, are valoarea de peste 200 mg/dl.

Colesterolul total. Este o altă analiză extrem de importantă care arată riscul de apriție a bolilor cardiovasculare. Valoare normală a colesterolului total în limite normale este de până la 200 mg/dcl, iar cel al colesterolului HDL valoarea normală este de peste 60 mg/dcl, colesterolul LDL trebuie să aibă o valoare  normala – sub 100 mg/dcl. Important este și ca numărul trigliceridelor trebuie să fie sub 150 mg/dl dacă vrei să ai inima sănătoasă.

115 distribuiri
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook
powered by Binbox