luni, martie 16, 2026
3.8 C
București

Ancheta de proporții la Spitalul Județean din Constanța. Pacient care tocmai suferise un AVC, lăsat cu orele să aștepte

Medicilor de la Spitalul Județean Constanța li se aduc acuze grave din partea rudelor unui pacient care a suferit un AVC. Potrivit soției acestuia, pacientul a fost lăsat pe targă unde a așteptat ore în șir.

De cealaltă parte, conducerea spitalului susţine că pacientul a fost monitorizat permanent şi a primit tratamentul de care avea nevoie.

Florentina Ali – soția pacientului: Soţul, pe la 13:30, a făcut accident vascular. Era cu ginerele în casă, la apartamentul lor, am chemat salvarea.

Dr.Claudia Tatarici – purtător de cuvânt Ambulanța Constanța: A fost găsit un pacient care prezenta simptomatologie neurologică, a fost evaluat de către colegii noştri, i s-a administrat o perfuzie şi a fost transportat la Spitalul Judeţean.

Citeste si…

Pe drum, starea lui s-a stabilizat. În Unitatea de Primiri Urgenţe, bărbatul a fost plasat la un monitor cardiac. Familia reclamă că toate procedurile au durat prea mult.

​Florentina Ali – soția pacientului: Am încercat să vorbesc cu domnişoara medic de gardă care e, aşteaptă rezultatul de la CT. Am stat 3 ore şi ceva, am aşteptat să vină la CT.

Pe fondul unor afecţiuni cardiace mai vechi, starea bărbatului s-a înrăutăţit.

Daniela Măgureanu – fiica pacientului: Aici stă de cel puţin 5 ore şi nu l-a băgat nimeni în seamă. Înainte să intre era bine, vorbea, începuse să se simtă mai bine. Acum nu mai este bine deloc., a declarat aceasta potrivit Observator News.

Citeste si…

Florentina Ali – soția pacientului: Pur şi simplu nu i-au făcut nimic! A rămas cu perfuziile din ambulanţă. Situaţia i s-a agravat cumplit. Mişcările, mâinile şi picioarele, nu şi le poate controla. Nimeni nu îi face nimic.

Anchetă la Spitalul Județean Constanța

De cealaltă parte, reprezentanţii spitalului spun că pacientul nu a fost pierdut din vedere niciun moment. Crina Kibedi – purtător de cuvânt Spitalul Județean Constanța: Pacientul a urmat un plan de investigaţii, inclusiv investigaţii imagistice, a fost evaluat clinic şi biologic. Până la primirea rezultatelor a fost în permanenţă monitorizat şi a primit tratament simptomatic.

Citeste si…

Chiar şi aşa, conducerea unităţii medicale a anunţat că va face verificări pentru a vedea dacă cele reclamate de familia pacientului se confirmă.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Horoscopul săptămânii 16-22 martie 2026. Sfatul astrelor: clarificări și prudență

În săptămâna 16-22 martie 2026, configurația astrală aduce schimbări...

Sucul de fructe cu puternic efect antiinflamator – „pansament” pentru inimă

Medicii recomandă consumul regulat de fructe pentru menținerea sănătății...

Se modifică Legea privind drepturile pacienților / A doua opinie medicală, gratuită

În aceste zile au intrat în vigoare noile reglementări...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și