Categories: Stil de viaţă

Andreea Bănică recunoaște că nu bea deloc apă. Uite cu ce altă băutură preferă să se hidrateze

Așa cum am mai spus de câteva ori, nu pot să beau apă plată. Știu că apa nu are gust, dar chiar și așa insipidă, eu nu pot să o consum. Dacă beau apă, am senzația că îmi e rău, scrie Andreea Bănică pe blogul său.

Vedeta spune că știe cât de importantă este hidratarea pentru organism, așa că încerc să suplinească absența apei din organism. ”În timpul sarcinii, am avut mare noroc că a fost sezonul pepenilor și mâncam foarte mult pentru a mă hidrata. Când mergeam la concerte, opream mașina peste tot pe unde vedeam pepeni și făceam plinul”, a continuat Andreea.

Acum, cântăreața folosește o altă metodă, la fel de naturală și benefică organismului: bea apă cu sirop de cătină. ”Dacă nu pot bea apă completez cu un astfel de siropel, ca să mă mint, oarecum. Decât să beau sucuri din comerț, care au foarte mult zahăr, prefer să beau ceva natural. Pun siropul în apă și beau 2-3 sticle pe zi. Am un prieten foarte bun la Târgu Jiu care îmi aduce destul de des siropul de cătină, preparat chiar de el. Am mare încredere în acest sirop și îi dau chiar și Sofiei, a completat artista.

Despre beneficiile consumului de sirop de cătina, puteți afla pe blogul Andreei Bănică.

Recent Posts

Cele patru previziuni sumbre ale lui Rasputin care s-au adeverit deja

Grigori Rasputin, misticul rus și consilier al familiei regale, a fost subiectul fascinației și al…

4 ore ago

Zodii care își găsesc adevărate dragoste după Paște. Numerolog: Ei vor avea parte de o întâlnire care le schimbă viața la 180°

Mihai Voropchievici, numerolog, a dezvăluit în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse care sunt zodiile norocoase care…

5 ore ago

Planta miraculoasă cu efecte vindecătoare pentru ficat. Înflorește în luna Mai

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a dezvăluit, în cadrul emisiunii „Adevăruri Ascunse”, care este planta din care…

5 ore ago

Ce și cum mâncăm de Paște. Medicul Tudor Ciuhodaru: 10 reguli esenţiale pentru a nu ajunge la urgențe

Medicul Tudor Ciuhodaru a prezentat zece recomandări de urmat pe care românii trebuie să le…

6 ore ago

Superstiții de Paște. Lidia Fecioru: ”Să nu uităm să ducem un bănuț să-l sfințim la biserică, în ziua de Paște”

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a vorbit în cadrul emisiunii Adevăruri Ascunse despre tradițiile și superstițiile specifice…

6 ore ago

Cum îți dai seama dacă cineva este invidios pe tine? 3 semne evidente

În lumea complicată a relațiilor umane, întâlnim uneori oameni care nu ne doresc întotdeauna binele.…

7 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic