joi, aprilie 9, 2026
12 C
București

Andrei Baciu demisionează de la conducerea CNAS. Audiat de DNA în ancheta privind achiziţiile de vaccinuri din pandemie

Andrei Baciu demisionează de la conducerea CNAS. Anunțul a fost făcut azi, pe pagina sa de Facebook, în urma „informațiilor apărute în spațiul public”, sugerând astfel că acestea se referă la ancheta desfășurată de DNA în legătură cu achizițiile de vaccinuri din perioada pandemiei.

Andrei Baciu a deținut poziția de vicepreședinte și ulterior de președinte interimar al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). În scurt timp după anunțul său, el s-a prezentat la sediul DNA.

Astăzi, în jurul orelor 10:00, Andrei Baciu a ajuns la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), unde sunt în desfășurare audieri în cadrul dosarului privind achizițiile de vaccinuri anti-COVID.

Citeste si…

Andrei Baciu a fost numit în fruntea CNAS în august 2023

În declarația inițială, Baciu a transmis, potrivit news.ro: „Astăzi mă adresez vouă cu sufletul deschis şi cu credinţa nestrămutată în valorile onoarei şi integrităţii. Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu față de principiile etice și morale în care cred și pe care le-am susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală.”

El a adăugat că în cei nouă ani de când s-a întors în România, cu precădere în ultimii patru ani, în funcțiile sale în timpul crizelor globale, a acționat respectând cu strictețe legislația, instituțiile și cetățenii. Baciu, medic de profesie, a menționat că întotdeauna a pus binele pacienților pe primul loc și și-a exprimat încredere în justiție, fiind convins că adevărul și dreptatea vor triumfa. El și-a exprimat recunoștința față de cei care i-au arătat încredere și sprijin.

Citeste si…

Andrei Baciu a fost numit la conducerea CNAS în august 2023. Anterior, a ocupat poziția de secretar de stat în Ministerul Sănătății. De asemenea, a fost vicepreședinte al Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), iar ulterior a preluat interimar președinția acestui organism după eliberarea din funcție a coordonatorului Valeriu Gheorghiță.

În legătură cu scandalul achizițiilor de vaccinuri anti-COVID, sunt urmăriți penal fostul premier Florin Cîțu și foștii miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Lovitură pentru profesori: se schimbă complet modul de repartizare. Legea învățământului se modifică din temelii

Schimbări importante se pregătesc în sistemul de învățământ, după...

Pască fără aluat gata în 10 minute. Rețeta rapidă a lui Chef Sorin Bontea

Pasca este unul dintre deserturile simbol ale sărbătorilor pascale,...

Alertă globală: medicamentul care poate provoca tumori maligne, retras de pe piață

Laboratorul francez Ipsen a anunțat retragerea imediată a unui...

Bani de la stat pentru mii de familii în aprilie. Cine sunt cei vizați

Guvernul continuă în luna aprilie alimentarea cardurilor educaționale destinate...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Pacienții cronici, lăsați fără investigații esențiale. Noua regulă CNAS

Numărul investigațiilor de înaltă performanță decontate pentru pacienții cu...

Citește și