joi, aprilie 16, 2026
16 C
București

Decizie cu impact uriaș pentru milioane de români. Anunțul făcut la cel mai înalt nivel

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va avea un departament propriu de farmacoeconomie, a anunțat marți președintele instituției, Horaţiu Moldovan, în cadrul Conferinței Naționale dedicate Zilei Bolilor Rare.

Noua structură ar urma să contribuie la fundamentarea deciziilor privind finanțarea tratamentelor și programelor de sănătate, pe baza unor analize economice și medicale aplicate, realizate în colaborare cu experți din mediul universitar.

Un departament de farmacoeconomie în cadrul CNAS

Potrivit președintelui CNAS, decizia vine în contextul presiunilor tot mai mari asupra bugetului sistemului de asigurări sociale de sănătate și al nevoii de a corela mai eficient resursele disponibile cu nevoile reale ale pacienților.

Citeste si…

„Am decis că e momentul ca CNAS să aibă un departament propriu de farmacoeconomie, unde colegii mei medici şi economişti să lucreze cu experţi din zona universitară, inclusiv de la Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti, alături de care am semnat recent un protocol de colaborare. Toate analizele realizate în cadrul noului departament, bazate pe cifre, realităţi din teren şi proiecţii, vor fundamenta viitoarele strategii şi programe finanţate în cadrul asigurărilor sociale de sănătate şi sunt convins că ne vor ajuta să ajungem la acel echilibru pe care ne-am propus să îl avem între resurse şi nevoi”, a susţinut preşedintele CNAS, într-un mesaj transmis la Conferinţa Naţională dedicată Zilei Bolilor Rare.

Colaborarea cu Academia de Studii Economice din Bucureşti vizează implicarea specialiștilor în analize economice detaliate, menite să susțină politicile publice din domeniul sănătății.

Reînființarea comisiilor de specialitate ale CNAS

În același context, președintele instituției a anunțat că vor fi reînființate comisiile de specialitate ale CNAS. Acestea ar urma să ofere expertiză directă privind modul în care sunt cheltuiți banii din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Citeste si…

Potrivit dr. Horațiu Moldovan, rolul acestor comisii nu va dubla activitatea structurilor similare din cadrul Ministerului Sănătății, ci va completa procesul decizional acolo unde responsabilitatea ține de finanțare, reguli contractuale, control al cheltuielilor și audit medical.

„Nu putem vorbi despre extinderea accesului la tratamente inovatoare, inclusiv pentru pacienţii cu boli rare, dacă nu suntem la fel de ambiţioşi când vine vorba de eliminarea risipei. (…) Îmi doresc ca aceste comisii să fie un instrument de analiză şi de echilibru, să ne ajute să luăm decizii corecte şi bine argumentate, astfel încât banii contribuabililor să ajungă exact acolo unde e nevoie”, a spus şeful CNAS.

Citeste si…

Accent pe tratamentele pentru boli rare

Anunțul a fost făcut în cadrul Conferinței Naționale dedicate Zilei Bolilor Rare, eveniment la care președintele CNAS a participat marți.

Prin Programul Național de Tratament pentru Boli Rare, pacienții beneficiază de tratamente gratuite, precum și de materialele și dispozitivele necesare, în conformitate cu protocoalele terapeutice aprobate de Ministerul Sănătății și CNAS.

Conform datelor instituției, în România sunt înregistrați peste 6.700 de pacienți cu boli rare, afecțiuni care presupun tratamente complexe și costisitoare. Costul mediu anual pentru un pacient este estimat la aproximativ 40.000 de euro.

În acest context, înființarea unui departament de farmacoeconomie în cadrul CNAS este prezentată drept un pas strategic pentru asigurarea sustenabilității financiare a sistemului și pentru menținerea accesului la terapii inovatoare, în special pentru pacienții cu patologii grave și rare.

Citeste si…

Sursa: Stiri pe Surse

Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfaturile medicului. Pentru orice decizie privind tratamentul, consultați un specialist.
Prisăcaru Theona
Prisăcaru Theonahttps://www.doctorulzilei.ro/
Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Guvernul Bolojan acordă 925 de lei în plus din mai 2026. Cine va primi banii

Ministerul Educației anunță extinderea programului de sprijin financiar pentru...

Ce NU ai voie să faci de Izvorul Tămăduirii. Obiceiuri strict interzise pe 17 aprilie

Sărbătoarea de Izvorul Tămăduirii, celebrată în Vinerea din Săptămâna...

Semnele care arată că vânătăile fără cauză clară pot indica o problemă medicală

Este deranjant să observi pe corp o vânătaie apărută...

Ministrul Muncii, decizie privind salariile mari. Ce se întâmplă cu bugetarii

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat schimbări importante în...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Boom farmaceutic în Uniunea Europeană: Excedent comercial la nivel istoric

Boom farmaceutic în Uniunea Europeană, în anul 2025. Produse...

Realitatea tratamentelor actuale pentru obezitate. Ce trebuie să știi

Realitatea tratamentelor actuale pentru obezitate. Pilulele pentru slăbit sunt,...

Se scumpesc medicamentele? Anunțul îngrijorător făcut de Donald Trump!

Producătorii și distribuitorii de medicamente privesc cu îngrijorare spre...

Pacienții cronici, lăsați fără investigații esențiale. Noua regulă CNAS

Numărul investigațiilor de înaltă performanță decontate pentru pacienții cu...

Citește și