Sari la conținut

ANM a făcut PROGNOZA METEO detaliată până pe 17 iunie. Când vine cu adevărat vara?

meteo
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Meteorologii anunţă o îmbunătățire a vremii în acest sfârşit de săptămână, deși în unele zone ale ţării vor mai fi averse și furtuni. În regiunile estice, maximele termice vor urca până la 30 de grade. Însă vremea se anunţă capricioasă pe tot parcursul lunii iunie.

Potrivit prognozei actualitate de ANM, vremea frumoasă și însorită revine în multe zone din ţară în acest weekend, odată cu umplerea sistemul de presiune scăzută din Europa Centrală și cu avansul Anticiclonului Est-European, care își va extinde o dorsală deasupra țării noastre.

De asemenea, următoarele patru săptămâni se anunță a fi mai calde decât normalul perioadei, dar cu un deficit important de precipitații, anunță ANM în ultima prognoză citată de rtv.net.

Risc ridicat de furtuni în vestul ţării

Vineri, riscul de furtuni se va menține ridicat doar în vestul României, îndeosebi în Banat și Crișana, unde vor fi posibile ploi torențiale însoțite de descărcări electrice și, izolat, grindină, în general de mici dimensiuni.

În restul țării, cerul va fi variabil la senin, cu câteva intensificări ale vântului în Dobrogea, sudul Moldovei și nord-estul Munteniei. Mercurul din termometre se va apropia și, pe alocuri, va atinge și depăși ușor pragul de 30°C, în Câmpia Moldovei și în estul Câmpiei Române. În celelalte regiuni, vor fi între 22 și 27°C.

Sâmbătă, 25 mai, maximele vor atinge 21 – 28°C, dar la nivel regional vom constata o tendință de încălzire în vest, unde șansele de ploaie vor fi mult mai mici decât în zilele anterioare, și o răcorire ușoară în centru și est.

În a doua parte a zilei, cerul se va înnora temporar și vor fi câteva averse în zonele de deal și munte, iar, pe alocuri, și în arealele mai joase din nordul, centrul și sud-vestul țării.

Duminică, 26 mai, vremea va fi caldă și frumoasă. Soarele ne va încânta din plin cu razele sale aproape în toată țara. Doar cu totul izolat, la munte și în vest, mai pot cădea câțiva stropi de ploaie.

Ziua, termometrele vor arăta între 23 și 29°C în majoritatea regiunilor. Cel mai cald va fi în zonele de câmpie din est și vest, cu excepția litoralului, unde maximele vor fi ceva mai modeste, în jur de 21 – 23°C, datorită vântului estic.

vremea din România
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Prognoza meteo până pe 17 iunie

Săptămâna 27 mai – 3 iunie
Temperatura medie a aerului se va situa peste mediile multianuale în vestul, nordul, nord-estul și local în centrul teritoriului, în timp ce în rest regimul termic va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, exceptând regiunile sud-estice unde se vor situa ușor peste normele perioadei.

Săptămâna 3 – 10 iunie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, anunţă ANM.

Săptămâna 10 – 17 iunie
Mediile valorilor termice se vor situa peste normele climatologice ale perioadei în toată țara, dar mai ales în estul și sud-estul teritoriului. Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în majoritatea regiunilor.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel