Sari la conținut

ANM anunţă cât va ţine vremea rea: Vor fi averse torenţiale

vremea din România
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Prognoza meteo

Din cuprinsul articolului

ANM anunţă cât va ţine vremea rea. Elena Mateescu, directorul ANM, a anunţat cât timp va mai ţine vremea rea în România. Din nefericire, românii nu se pot bucura pe deplin de sărbătoarea internațională a lucrătorilor.

ANM anunță cod galben de ploi şi vijelii pentru mai multe judeţe din ţară, vor fi averse torenţiale.

„Vorbim de posibilitatea să avem averse locale neînsemnate cantitativ, cu precădere în partea de vest, centru şi sud-est a țării”, anunță Elena Mateescu, şefa ANM.

Prognoza meteo de 1 mai

Meteo
Sursa foto: Arhiva Doctorul Zilei

„Din păcate, în zona litoralului, cel puțin până sâmbătă, perioadele cu averse vor fi de interes.

Valorile temperaturilor în zona litoralului vor fi la nivelul maximelor între 16 până la 18 grade Celsius, cu 14-15 grade temperatura apei mării.

De sâmbătă, datele arată că există o probabilitate destul de ridicată ca cerul să devină mai senin, să avem mai multe ore cu soare.
Vor fi 18 grade la malul mării, iar duminică chiar să vorbim de 19-20 de grade.

Până atunci însă, urmează un debut de lună mai, 1 şi 2 mai, cu o vreme în care aversele vor fi prezente.

Mâine contăm, din această perspectivă, în special în Dobrogea, în Muntenia, în Banat pe temperaturi maxime de până la 26 de grade în Dealurile de Vest, pentru ca joi valorile de temperaturi să înregistreze un ecart între 16 până la 25 de grade.

În ziua de vineri, sunt prognozate 16-25 de grade, pentru ca sâmbătă și duminică să fie 17-24 de grade, cu 17-18-19 grade pe litoral.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, vor fi valori pozitive în toată țara, cu minime între 5 şi 12 grade, iar în Capitală, o maximă care nu variază semnificativ de la o zi la alta în următoarele zile, de 10-22 de grade Celsius și minime cuprinse între 12 şi 13 grade”, a spus directorul ANM, Elena Mateescu, marţi, la Antena 3 CNN.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel