Sari la conținut

Anticorp capabil să trateze toate tulpinile de HIV! Descoperire REVOLUȚIONARĂ a savanților

Cercetătorii de la AIDS Institute din cadrul Universităţii Hong Kong au anunţat că este posibil să fi descoperit o metodă ce ar permite „vindecarea funcţională” a HIV, virusul care declanşează SIDA, şi că această realizare medicală are la bază un nou tip de anticorp, ce ar putea fi folosit atât pentru prevenţie, cât şi pentru tratament, informează Reuters.

Studiul, coordonat de profesorul Chen Zhiwei, a fost realizat într-o perioadă în care China se confruntă cu un risc tot mai mare de epidemie de HIV în rândul populaţiilor de risc, inclusiv în rândul bărbaţilor care fac sex cu alţi bărbaţi şi al angajatelor din industria sexului, potrivit Agerpres.

În China există aproximativ 850.000 de persoane infectate cu HIV, potrivit AIDS Data Hub, o asociaţie sprijinită de ONU.

HIV este un virus care dezactivează sistemul imunitar şi îi face pe pacienţi să devină mai vulnerabili la infecţii şi boli.

Descoperirea profesorului Chen, care a fost testată pe şoareci, arată că noul anticorp poate contribui la ţinerea sub control a virusului şi la eliminarea celulelor infectate.

Acel anticorp ar putea fi capabil să trateze toate tulpinile de HIV, realizând astfel o premieră mondială, conform profesorului Chen, întrucât în prezent nu există niciun vaccin care să anihileze diferitele tipuri ale virusului.

„Noul nostru anticorp bispecific funcţionează pentru toate tulpinile, aceasta este diferenţa majoră”, a declarat profesorul Chen pentru Reuters.

Profesorul chinez spune că o „vindecare funcţională” se produce atunci când concentraţia virală este atât de scăzută încât virusul devine nedetectabil în organism, atât timp cât pacienţii continuă să îşi administreze injecţii cu acel anticorp, o dată pe trimestru sau chiar mai rar.

Studiul realizat de echipa profesorului Chen a fost publicat în Journal of Clinical Investigation, una dintre cele mai importante reviste biomedicale din lume.

În prezent, oamenii infectaţi cu HIV pot să îşi ţină virusul sub control cu ajutorul medicamentelor antiretrovirale, care au capacitatea de a opri virusul să infecteze celule noi.

Totuşi, tratamentul trebuie administrat zilnic şi nu duce la eliminarea celulelor infectate din organism. De aceea, virusul poate să continue să existe în corp şi poate să se reactiveze dacă pacienţii încetează să îşi administreze acele medicamente în mod corespunzător.

Noul anticorp ar putea avea o durată de funcţionare considerabil mai îndelungată faţă de tratamentele actuale şi ar putea, de exemplu, să fie administrat în mod constant o dată la trei luni, a explicat profesorul Chen.

Astfel, el ar fi mai uşor de administrat decât tratamentul zilnic pe care trebuie să îl urmeze majoritatea pacienţilor infectaţi cu HIV.

Deşi rezultatele noului studiu sunt promiţătoare, Andrew Chidgey, directorul executiv al AIDS Concern din Hong Kong, spune că acest lucru nu înseamnă neapărat că noul tratament va deveni foarte curând disponibil pe piaţă.

„Guvernele sunt foarte lente atunci când vine vorba despre implementarea programelor medicale. Aşadar, doar pentru că un tratament devine disponibil, acest lucru nu înseamnă că oamenii îl vor primi sau că acesta va avea un impact”, a adăugat el.

Profesorul Chen şi colegii lui intenţionează să includă noul anticorp într-o serie de teste clinice şi speră că acesta va deveni disponibil la finalul unui interval cuprins între trei şi cinci ani.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel