Categories: Ştiri sănătate

Anunț de ultimă oră! OMS recomandă utilizarea acestui medicament în tratamentul Covid pentru pacienții cu risc de spitalizare și pentru cei cu boli cronice sau imunodeficiență.

Un grup al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a recomandat în această dimineață utilizarea cocktailului cu anticorpi Regeneron (REGN.O) și Roche (ROG.S) pentru pacienții covid-19 cu risc crescut de spitalizare și cei grav bolnavi fără anticorpi naturali, potrivit Reuters.

Tratamentul (denumit mai exact Ronapreve sau REGEN-COV) a primit deja autorizația de urgență pentru utilizare în SUA, Marea Britanie l-a aprobat, de asemenea, luna trecută, iar EMA (Agenția Europeană a Medicamentului) și-a dat acordul pentru utilicare în urmă cu șapte luni.

Bazat pe o combinație de casirivimab și imdevimab, o clasă de anticorpi monoclonali (care imită anticorpii naturali) pentru a combate infecțiile, tratamentul este produs de compania americană Regeneron, care îl vinde în SUA, în colaborare cu elvețienii de la Roche, care au dreptul de a-l distribui în restul lumii, adică în afara SUA.

Din păcate, costul unui tratament este încă foarte mare – 2.100 de dolari pe doză, guvernul SUA fiind singurul care și-a permis până acum o achiziție masivă, de 1,5 milioane de doze, în ianuarie 2021, suplimentată recent cu încă 1,4 milioane de doze ce vor fi livrate până la finalul lunii ianuarie 2022. Comisia Europeană a achiziționat în această vară doar 55 de mii de doze.

Într-o declarație separată de cea în care îl recomandă ca tratament, Organizația Mondială a Sănătății a solicitat companiilor producătoare să scadă prețurile și să permită distribuirea tratamentului în mod echitabil la nivel mondial, în special în țările cu venituri mici și medii.

Decizia OMS de a recomanda Regeneron ca tratament împotriva Covid s-a bazat pe mai multe studii, cel mai important dintre ele fiind publicat în British Medical Journal, în iunie. Acesta a constatat că terapia a redus numărul deceselor la pacienții spitalizați cu imunodeficiență.

Tratamentul urmat de fostul președinte american Donald Trump

Fostului preşedintele american Trump i-a fost administrată o doză de 8 grame din acest cocktail de anticorpi la puţin timp după ce a fost testat pozitiv pentru COVID-19 şi în pofida faptului că tratamentul nu era autorizat de FDA, fiind încă în stadiu experimental la acea vreme. Medicii i-au mai administrat preşedintelui cinci doze din antiviralul Remdesivir (autorizat de către FDA în regim de urgenţă) şi dexametazonă.

Recent Posts

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat

Monitorizarea femeilor însărcinate a trecut de Senat. Proiectul de lege prin care se asigură accesul…

6 ore ago

Cele mai cunoscute remedii biblice și bolile pe care le tratează. 11 leacuri vindecătoare

Cele mai cunoscute remedii biblice. În căutarea unor metode naturale și tradiționale de vindecare, mulți…

6 ore ago

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea

În România avem peste 30 de specii de căpuşe. Cum ne protejam de acestea. Căpuşele…

6 ore ago

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică cum

Când ieși la pensie vrei să te muți în Franța sau Italia? Un american explică…

7 ore ago

Ce este sentimentul de EUFORIE pe care unii oameni îl experimentează înaintea morții. Explicațiile oamenilor de știință

Sentimentul de EUFORIE dinaintea morții. Deși majoritatea oamenilor experimentează un val copleșitor de frică înainte…

7 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian