miercuri, octombrie 27, 2021

Conducerea campusului Tudor Vladimirescu din Iași tocmai a anunțat că studenții nevaccinați ar putea fi evacuați din cămine, în cazul în care apar focare de coronavirus.

“Vă atragem atenția că,

în cazul în care într-un cămin va exista un număr ridicat de persoane care se vor infecta cu COVID-19, universitatea are posibilitatea să dispună evacuarea persoanelor nevaccinate din căminul respectiv, pentru a evita riscul răspândirii infecției”, anunță Direcția Servicii Studenți” a Universității Tehnice “Gheorghe Asachi”.

Conducerea a luat această decizie în contextul numărului mare de cazuri noi de coronavirus identificate în ultimele săptămâni și a încurajat studenții cazați să se vaccineze.

“Centrul de vaccinare din campus are un program zilnic, de luni până vineri între 12.00

și 18.00, iar sâmbăta va fi deschis de la 10.00 la 16.00. Centrul funcționează în vestiarele de lângă terenul acoperit din Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”, în apropiere de cantina studențească, situat imediat lângă dispensar. Studenții vor putea alege între vaccinul produs de Pfizer&BioNTech și Johnson&Johnson”, mai scrie Direcția.

În cazul studenților care au efectuat schema completă de vaccinare, li se va aplica o hologramă pe spatele legitimației care să le permită vizitarea colegilor din alte cămine, în intervalul orar 07.00-23.00 (permisă doar pentru persoanele care fac dovada vaccinării).

Municipiul Iași a depășit incidența de 6 la mie, astfel încât circulația celor nevaccinați este restricționată în weekend, magazinele se închid la ora 22, iar cinematografele, sălile de evenimente, restaurantele funcționează cu restricții de capacitate.

Rata de incidenta a cazurilor Covid-19 in Iași este de 10.05 cazuri la mia de locuitori / 14 zile. Aceste date sunt valabile pentru ziua de Marti, 12 Octombrie 2021.

Trendul incidentei în Iași

Acesta rata reprezinta o crestere (  +4.15%) fata de ziua anterioara, cand rata incidentei a fost 9.65.

Fata de martea trecuta, cand a fost consemnata

o rata a incidentei de 6.57, s-a inregistrat o crestere (  +52.97%).

Estimari

Relativ la populatia municipiului Iași de 387.103 locuitori3, putem estima pe baza ratei de incidenta ca in ultimele 14 zile au fost inregistrate in jur de 3.891 cazuri. Aceasta estimare corespunde unei medii de aproximativ 278 cazuri pe zi.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor.

Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Ultimele stiri