Categories: Ştiri sănătate

Anunț important pentru pacienții care au fost neglijaţi în pandemie. Rafila: „Încercăm această abordare”

Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat joi că nu va exista discriminare între persoanele care s-au vaccinat şi pentru celelate categorii de pacienţi. El mai spune că în fiecare judeţ va exista un comitet de coorodonare a asistenţei medicale.

Anunț important pentru pacienții care au fost neglijaţi în pandemie. Rafila: „Încercăm această abordare”

Joi, Alexandru Rafila a vorbit din nou de situația spitalelor din România, subliniind că spitalele din România vor fi organizate în aşa fel încât să-i poată trata atât pe bolnavii de COVID, cât şi pe cei care suferă de alte boli.

„Spitalele din România vor fi organizate în aşa fel încât să-i poată trata atât pe bolnavii de COVID, cât şi pe cei care suferă de alte boli” – spune ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila.

Zonă pentru pacienţi infectaţi cu COVID

„Încercăm această abordare în care spitalele din România, chiar şi cele multidisciplinare, să aibă o zonă pentru pacienţi infectaţi cu COVID, dar să poată să acorde asistenţă medicală spitalicească şi altor categorii de pacienţi, care, din nefericire, au fost neglijaţi în aceşti doi ani de pandemie şi de multe ori problemele serioase, inclusiv cele legate de mortalitate, au fost generate de lipsa de acces la servicii medicale, potrivit RRA.

Rafila: Asistenţă medicală şi pentru pacienţii COVID, dar şi pentru celelate categorii

Încercăm o echilibare a acestor lucruri, la nivelul fiecărui judeţ organizăm un comitet de coordonare a asistenţei medicale încât spitalele din judeţ să poată să ofere asistenţă medicală şi pentru pacienţii COVID, dar şi pentru celelate categorii de pacienţi care nu au niciun motiv să fie discriminaţi în ceea ce priveşte accesul la servicii de sănătate”, a declarat Alexandru Rafila.

Recent Posts

Suma colosală încasată din servicii fictive de o farmacistă. Din banii obţinuţi ilegal şi-a cumpărat haine, bijuterii și o maşină de lux

Farmacista șefă a unui spital din județul Bihor a încasat peste 377.000 de lei, ilegal,…

5 minute ago

Denia din Joia Mare. Obiceiul care aduce noroc şi împlinirea dorinţelor

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor, credincioşii sunt îndemnaţi la post şi rugaciuni. Pentru noroc…

35 de minute ago

Continuă evacuările din zona străzii surpate din Slănic Prahova. Mesaj Ro-Alert

Autorităţile din Prahova au luat măsuri suplimentare de evacuare a populaţiei în zona străzii surpate…

o oră ago

Horoscop 3 mai 2024. Zodia pentru care un vis e pe cale să devină realitate

Horoscop 3 mai 2024. Zodia pentru care un vis e pe cale să devină realitate.…

2 ore ago

Cum veți ști dacă ouăle sunt proaspete. Data înscrisă pe ambalaj indică altceva

Cum veți ști dacă ouăle sunt proaspete. Ouăle sunt considerate un superaliment, deoarece sunt bogate în…

2 ore ago

Recomandăroi pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare: Oamenii să fie atenți

Recomandăroi pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare! În această perioadă, inspectorii sanitar-veterinari afirmă că riscul apariţiei toxiinfecţiilor…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic