miercuri, martie 18, 2026
4.2 C
București

Anunț oficial de la Casa de Pensii: acesta este calendarul majorării pensiilor. Data când vor ajunge deciziile de pensionare și când va intra pensia majorată

În mai puțin de o lună, seniorii României se vor bucura de o pensie majorată, după cum anunță oficialii. Mai exact, între 15 şi 31 august, Casa Naţională de Pensii a anunţat că vor fi livrate deciziile de recalculare, prin care românii vor afla dacă vor primi sau nu bani în plus la pensie.

Deciziile vor fi livrate personal de poştaşi şi dacă seniorii nu vor fi acasă, le pot ridica de la sediile poştale şi, ulterior, de la casele teritoriale de pensii.

Nimeni în afară de titular nu poate primi decizia de recalculare.

Ulterior, timp de două săptămâni, adică de pe 2 până pe 15 septembrie urmează livrarea pensiilor.

Citeste si…

În această perioadă, cei care vor beneficia primii de noua recalculare sunt cei care primesc pensia prin poştă.

Din 12 septembrie, vor fi alimentate şi cardurile seniorilor care încasează pensiile prin bancă.

După recalcularea din septembrie, urmează şi „mica recalculare” care va fi gata până în februarie 2025.

De aceste majorări vor beneficia pensionarii care înainte de 2001 au avut sporuri, venituri în acord global, ore suplimentare sau alte beneficii extrasalariale.

De asemenea, pe 1 ianuarie 2025 va avea loc o indexare automată a pensiilor cu rata inflaţiei. Noua lege prevede, pe lângă această indexare cu rata inflației, şi un plus de 50% din câștigul salarial mediu brut pe economie.

Citeste si…

Pensie
Sursă foto: Playtech

Cum arată calendarul majorării pensiilor

15-31 august – Casa Naţională de Pensii a anunţat că vor fi livrate deciziile de pensionare după recalculare

2-15 septembrie – distribuirea prin poștă a pensiilor în noul cuantum

12 septembrie – virarea pensiilor pe card

1 ianuarie 2025 – indexarea pensiilor cu rata inflației

februarie 2025 – finalizarea celei de-a doua recalculări.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Anunț pentru femeile trecute de 50 de ani. Pot obține beneficii maxime

Postul intermitent, din nou în vizorul specialiștilor. Femeile care...

Avertisment MApN: „21 de drone au fost trimise de Rusia spre România noaptea trecută”

MApN anunță marți, prin ministrului Apărării, Radu Miruță, că...

Caz grav petrecut în județul Ialomița. O adolescentă, sechestrată într-un apartament

Caz grav petrecut în județul Ialomița. O adolescentă, în...

Horoscop zilnic, 18 martie 2026: Zodia care trece prin schimbări surprinzătoare

Energie specială, marcată de Luna Nouă, un moment astrologic...

Rogobete vrea reguli mai clare pentru trotinetele electrice: Au fost înregistrate decese

După accidente cu trotinete electrice, aproximativ trei mii de...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ajutor de 200 de lei pentru pensionari înainte de Paște. Unde se acordă și cine poate beneficia

Pensionarii cu venituri reduse din Brașov pot primi înainte de Paște...

Pensionarii care vor primi 600 de lei în plus de la 1 ianuarie 2027. Anunțul făcut de ministrul Muncii

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță schimbări importante pentru pensionari:...

Citește și