Sari la conținut

Anunțul de ultimă oră a Premierului: „În toate localitățile carantinate în 6 decembrie cetățenii vor putea merge la vot”

lockdown

Anunțul de ultimă oră făcut de Premier legat de alegerile parlamentare din data de 6 decembrie. Deși sunt localități în carantină, acestea vor putea să desfășoare scrutinul votului. Pentru cetățenii aflați în izolare, va fi pusă la dispoziție urna mobilă.

„În toate localitățile carantinate în data de 6 decembrie, cetățenii își vor putea exercita dreptul de vot. Nu va exista nicio restricție în ceea ce privește deplasarea cetățenilor la secțiile de votare pentru exercitarea acestui drept fundamental. Toți cetățenii care se află în izolare sau în carantină, fie că sunt infectați, fie ca au venit dintr-o altă țară, fie că sunt persoane care au intrat în contact cu persoane bolnave își vor putea exercita drepturile de vot. Vor vota prin intermediul urnei mobile care va veni la ei acasă. Se va permite exercitarea dreptului de vot al fiecărui cetățean chiar dacă se află în carantină, izolare, sau internat în spital din cauza COVID”, a declarat prim-ministrul.

Anunțul privind alegerile

Acesta a vorbit chiar și de prelungirea stării de alertă, în cazul în care va fi necesar, pentru ca cetățenii să se poată deplasa la urne.

„Se va stabili prin decizia BEC. Dacă BEC mai are nevoie se poate face o modificare la prelungirea stării de alertă să fie inclusă acolo o excepție în localitățile aflate în carantină pentru a permite oamenilor să meargă la vot. În Diaspora am reușit obținerea unui număr mare de secții de votare și va exista posibilitatea exercitării dreptului de vot”, spune acesta.

De asemenea, prim-ministrul a dat asigurări că nu există un risc suplimentar pentru oameni dacă vin să voteze.

„Ca și la locale i-am îndemnat pe oameni să vină cu încredere la vot. A veni la vot nu înseamnă un risc suplimentar pentru că vom lua toate măsurile să ne asigurăm că nu există risc de transmite”, a mai spus premierul.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel