Sari la conținut

Anunțul de utimă oră al Gabrielei Firea pentru medicii din București. Nicușor Dan este revoltat

Gabriela Firea a anunțat, joi, că Primăria Capitalei vrea să cumpere sute de case pentru medicii din București, iar Nicușor Dan o acuză „că se grăbește să facă achiziții imobiliare la sfârșit de an”. Potrivit lui Dan, punctajul de acordare a caselor ar fi unul discriminatoriu, conform Mediafax.

„Să-i convingem pe medici să nu mai plece să muncească în străinătate, ci să rămână în țară avem acest proiect. Deși salariile au crescut, mulți se plâng că nu au case, că sunt chiriile mari. Astfel că achiziționăm 600 de locuințe. Astăzi le avem pe primele 177, în ședințele viitoare vor veni și celelalte”, a precizat Gabriela Firea, joi, la ședința Consiliului General al Municipiului București.

Proiectul care a fost pe ordinea suplimentară a ședinței CGMB a fost aprobat, cu 37 de voturi pentru și 10 împotrivă.

Pe de altă parte, deputatul Nicușor Dan o acuză pe Gabriela Firea că face achiziții imobiliare la sfârșit de an, iar medicii din București vor fi cazați în Ilfov.

„Primarul Gabriela Firea se grăbește să facă niște cumpărături imobiliare la sfârșit de an, dacă tot nu a făcut investiții pentru oraș. Pe ordinea de zi suplimentară a ședinței Consiliului General de astăzi a fost introdus, pe ultima sută de metri, un proiect de Hotărâre care prevede achiziția a 177 de apartamente destinate medicilor și personalului din spitale. Pentru această achiziție sunt alocate circa 20 de milioane de euro din bani publici, prețul pe metrul pătrat construit fiind între 1000euro/mp și 1400 euro/mp”, transmite Nicușor Dan, prin intermediul unui comunicat de presă și spune că și punctajul de acordare a acestor case ar ridica un semn de întrebare.

„Dincolo de achiziția propriu-zisă, ridică semne de întrebare și punctajele întocmite pentru cei care doresc să aibă acces la locuințele destinate angajaților din spitale. La o simplă analiză se constată cu ușurință că sunt favorizați oameni care au funcții de conducere în spitale, cei cu doctorate în medicină. Medicii tineri, care nu au funcții, nici doctorate încă, dar care ar dori poate să rămână în țară și ar avea nevoie de sprijin din partea Primăriei sunt dezavantajați de punctajul întocmit. Pentru a-i ține pe tinerii medici în țară, principalul criteriu de acordare al locuințelor ar trebui să fie veniturile obținute de aceștia. Dar, probabil nu acesta este scopul Primăriei Generale”, mai transmite Nicușor Dan.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel