Sari la conținut

Anunțul important al Ministrului Sănătății despre pastilele cu iod: „Nu am avut niciodată intenția să creez panică, dar cred că ..”

Prin prisma războiului ruso-ucrainean, Ministerul Sănătății a achiziționat pentru populație pastile cu iodură de potasiu și a elaborat Ghidul de Informare Generală care stabilește condițiile în care se administrează iodura de potasiu de 65 mg, dozele recomadate, cum și când se instituie tratamentul.

Comprimatele de iodură de potasiu se administrează numai în cazul expunerii la iod radioactiv ca urmare a unui incident nuclear, în primele 6 ore după anunțul autorităților, în doză unică.

  • Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani: 2 comprimate (echivalent cu 100 mg iod)
  • Copii cu vârsta între 3-12 ani: 1 comprimat (echivalent cu 50 mg iod)
  • Copii cu vârsta între 1 lună – 3 ani: ½ de comprimat (echivalent cu 25 mg iod)
  • Nou-născuţi (cu vârsta până la 1 lună): ¼ de comprimat (echivalent cu 12,5 mg iod)

Cum decurge campania de procurare a pastilelor cu iod de către populație?

„După un debut anevoios al acestei campanii, în luna iulie am avut doar 1.200 de persoane care au apelat la medicii de familie ca să obțină prescripții.

În luna august avem 230.000, deci o creştere importantă, dar dacă comparăm cu cele 7 milioane eligibile este puţin.

Nu am avut niciodată intenția să creez panică, dar cred că un comportament responsabil şi preventiv este de dorit.

Mai ales dacă există această posibilitate de a avea iodura de potasiu la domiciliu să o utilizezi doar în cazul posibil nu probabil.

Ştiţi că există o diferența între posibil şi probabil.

Posibil orice lucru de poate întâmpla, dar probabilitatea înseamnă că procentajul care poate duce la acel eveniment nefericit este totuși consistent.

Discutăm despre o chestiune posibilă. Nu cred că este târziu ca fiecare dintre cei care se prezintă la medic pentru diferite tipuri de afecțiuni să solicite odată cu rețeta obișnuită şi o prescripţie pentru iodura de potasiu pentru ei si pentru membrii familiilor lor care sunt eligibili”, a spus ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila în emisiunea Subiectiv de la Antena 3.

De asemenea, Rafila a subliniat că la nivelul Guvernului nu s-au purtat discuții cu privire la posibilitatea unui eveniment nuclear.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel