Sari la conținut

Anunțul momentului de la Casa de Pensii. Noutatea care aduce mai mulți bani oricărui pensionar

recalculare pensie
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
cat primești la pensie dacă ai cotizat 20 de ani

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a vorbit despre noutatea din legea pensiilor care va aduce mai mulți bani în buzunarele oricărui pensionar.

Noua lege a pensiilor vine cu niște modificări importante în rândul pensionarilor. Potrivit autorităților, modifiările sunt în beneficiul lor. O veste grozavă este că aproximativ trei milioane de români vor beneficia de majorări ale pensiilor. Mai mult, chiar și în cazul celor a căror pensie ar fi trebuit să scadă după recalculare, acest lucru nu se va întâmpla, astfel încât pensia va rămâne la nivelul cel mai favorabil pentru ei.

”Pensia minimă a crescut de la 1 ianuarie și are același principiu de majorare, de indexare, la fel cu valoarea punctului de pensie. În prezent este la valoarea de 1281 RON, a crescut și ea cu 13,8% la 1 ianuarie, exact cum a crescut și punctul de pensie.

Noi urmărim prin această lege, cu noua formulă de calcul, pentru că acel număr de puncte care este același pentru toți, recalculat strict pe contributivitate, se înmulțește cu o valoare fixă, valoarea punctului de referință, rezultând aceleași pensii.

Practic la același număr de puncte avem aceeași pensie. La contributivitatea egală va trebui să avem pensii egale în plată.Faptul că unii au beneficiat de niște condiții mai favorabile și au un cuantum al pensiilor mai mare, efectiv când aplicăm această formulă de calcul este posibil ca acest cuantum să fie mai mic decât cuantumul în plată.

Dar nu este nicio problemă, pentru că în urma acestei recalculări nicio pensie nu va scădea. Am pus foarte clar o prevedere ca oamenii să nu sufere și să rămână în continuare cu pensia cea mai avantajoasă în plată”, a explicat Daniel Baciu la Antena 3.

bani in plus la pensie după recalculare
Sursă foto: PhOnline

Anunțul momentului de la Casa de Pensii. Noutatea care aduce mai mulți bani oricărui pensionar

Daniel Baciu mai spune că există și o noutătate în această nouă lege a pensiilor, aceasta fiind în folosul beneficiarilor.

”Există și o noutate în noua lege a pensiilor, faptul că acele venituri brute care includ și sporurile cu caracter nepermanent, și aici mă refer la al 13-lea salariu, la acordul global, la diferite prime și sporuri pe care le-au primit sporadic în activitate și nu au avut acel caracter permanent, lună de lună. Aceste sporuri nu sunt în prezent luate în calcul, pentru că nu au această frecvență de caracter permanent, și noi intenționăm ca de la 1 septembrie să le luăm în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra acestor sporuri să se fi datorat și să se fi achitat contribuții de asigurări sociale.

Acolo era acest risc, în special la acordul global, ca adeverința pe care o eliberează un angajator să fie cu niște sume mai mici decât sumele din carnetul de muncă. Iar noi am specificat foarte clar în lege și în norme că dacă vin cu asemenea adeverințe, cu sume mai mici, pensia lor să nu scadă. La fel ca și la recalculare, pe noua formulă de calcul, să rămână cu cuantumul cel mai avantajos în plată.

Sporurile se vor lua în calcul de la 1 septembrie, pentru cei care vor ieși după 1 septembrie, dar și pentru toți pensionarii în plată care fie au aceste sporuri în dosarele de pensie și nu mai trebuie să meargă să își ia aceste adeverințe, pentru că ele se află în dosar, și noi le calculăm din oficiu, iar cei care nu le au, vorbim de pensionarii în plată, trebuie să meargă să își obțină aceste adeverințe de la angajatorii pe unde și-au desfășurat activitatea. Aceste sporuri sunt valabile și pentru pensionarii în plată, este foarte clar specificat în lege, că și pentru pensionarii aflați în plată cât și pentru viitorii pensionari”, a mai spus șeful CNPP.

”Legea spune foarte clar că în șase luni de la data intrării în vigoare noi trebuie să luăm în calcul aceste sporuri cu caracter nepermanent. Așa cum am spus, o parte din ele sunt deja în dosare și noi le facem automat, pentru ceilalți așteptăm ca după data de 1 septembrie să le depună la Casele teritoriale de Pensii unde își iau domiciliul.

Banii aceștia au fost prinși în buget odată cu adoptarea bugetului, la sfârșitul anului trecut, este vorba pentru anul acesta de 25 de miliarde în plus față de anul trecut, strict pentru acest proces de recalculare cât și pentru indexarea de la 1 ianuarie cu 13,8%, avem acești bani în Bucegi, oamenii vor primi integral drepturile cuvenite în urma recalculării”, a mai spus Daniel Baciu.

 

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel