Sari la conținut

Cei mai norocoși pensionari în 2024. Pensiile lor trec de 2500 de lei pe lună

prima pensie
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
pensie

În medie, în România avem 8 pensionari la fiecare 10 salariați, însă raportul poate varia de la un județ la altul. Ce județe din România au cele mai ridicate pensii pentru pensionari?

În România, evoluția situației demografice și economice se reflectă, într-o mai mare sau mai mică măsură, în repartizarea pensionarilor și a angajaților în diferitele județe ale țării.

Dintre toate județele, câteva se disting prin raportul neobișnuit dintre pensionari și salariați.

Câți pensionari în raport cu numărul de salariați există în București

Spre exemplu, în Teleorman și Vaslui, raportul este de 15 pensionari la fiecare 10 angajați. În București, în schimb, situația este inversă. Aici sunt doar 4 pensionari la fiecare 10 angajați.

Discrepanțele nu se limitează la numărul de pensionari în raport cu numărul de angajați. Ele se remarcă și în ceea ce privește valoarea pensiilor în sine.

Județele cu cele mai mici pensii

În județele din România, nivelul mediu lunar al pensiilor de asigurări sociale de stat variază în funcție de județ. De exemplu, în județele Botoșani și Vrancea, nivelul mediu lunar al pensiilor este unul dintre cele mai mici din România. Valorile primite de pensionari se situează în jurul a 1588 și, respectiv, 1601 lei.

Prin contrast, în județul Hunedoara și în municipiul București, pensiile medii lunare se numără printre cele mai mari din România. În acest caz, sumele sunt în jur de 2669, respectiv 2549 de lei.

Diferențele pot fi explicate pe baza mai multor factori, precum nivelul de dezvoltare economică, a structurii demografice a populației, a gradului de ocupare a forței de muncă și a eficacității sistemului de pensii din fiecare județ.

Cât va primi un român care a cotizat timp de 35 de ani?

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a precizat anterior ce sumă va primi ca pensie un cetățean român care a cotizat timp de 35 de ani. Este vorba despre o persoană care a încasat exclusiv salariul minim pe economie.

Ministrul Muncii a clarificat că, în cazul în care avem un român care a lucrat 35 de ani pe baza salariului minim, avem o creștere de peste 80% la pensie. Va trece de la 1281 de lei, care este indemnizația socială minimă, la o pensie de aproximativ 1900 de lei, grație punctelor de stabilitate acumulate.

Guvernul susține că noul calcul va duce la pensii semnificativ mai mari pentru români și va elimina toate inegalitățile din sistem, scrie Capital.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel