Categories: Stil de viaţă

Anunțul oficial al anchetatorilor: care este cauza morții lui Robin Williams

Actorul american Robin Williams a murit probabil prin asfixiere după ce s-a spânzurat cu o curea, a anunțat Keith Boyd, şeriful din comitatul californian Marin. Acesta a precizat că abia peste câteva săptămâni va fi stabilită cu exactitate cauza decesului, potrivit CNN.

„Corpul domnului Robin Williams a fost găsit într-o poziţie uşor suspendată, cu o curea în jurul gâtului. Celălalt capăt al curelei era blocat între uşa închisă şi cadrul uşii”, a declarat şeriful Keith Boyd, care este şi adjunct al principalului medic legist din comitatul Marin, situat în statul american California.

Potrivit anchetatorilor, actorul avea tăieturi la încheietura mâinii stângi, iar în apropiere se afla un briceag. Pe vârful briceagului s-au găsit urme care păreau a fi de sânge uscat.
Actorul a fost văzut ultima dată în viaţă duminică la ora 22.30 (luni, 8.30, ora României), de soţia lui, care apoi a mers să se culce. Actorul a intrat în dormitorul lui la o oră încă necunoscută, iar soţia lui a părăsit locuinţa luni dimineaţă. Asistentul personal al actorului, preocupat că acesta nu răspundea, a pătruns în dormitorul acestuia luni la ora 11.45 (21.45, ora României) şi a găsit cadavrul, a precizat Boyd.
Concluziile preliminare ale anchetei arată că decesul actorului Robin Williams a fost cauzat prin asfixiere, după ce s-a spânzurat, într-un act suicidar. Autopsia este programată marţi (miercuri, ora României), iar cauza exactă a decesului va fi aflată peste câteva săptămâni.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

5 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

5 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

6 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

6 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

7 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

7 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic