duminică, ianuarie 23, 2022

Aproape 800 de medici, medici dentiști și farmaciști au obținut certificatele de specialist.

După promovarea examenelor organizate de Ministerul Sănătății, un număr de 765 de medici au obținut certificatele de specialist. Este vorba de medici, medici dentiști și farmaciști au finalizat pregătirea în Rezidențiat.

Pentru aceștia, Ministerul Sănătății a emis deja certificatele de specialist, în urma aprobării ordinului de ministru, și le-a expediat, prin serviciul de Poștă militară către direcțiile de sănătate publică.

Te-ar mai interesa: Grăsime viscerală: condimentul care stimulează met...

Aproape 800 de medici, medici dentiști și farmaciști au obținut certificatele de specialist

În acest context, certificatele de specialist pot fi ridicate începând de astăzi de la Direcția de Sănătate Publică a municipiului București de către toți cei care au susținut examenul în centrul din București. De săptămâna viitoare, o vor putea face și din direcțiile de sănătate publică aflate în teritoriu.

„În urma acestui examen, vom avea 248 noi specialiști în specialități ca boli infecțioase, anestezie –terapie intensivă, medicină de laborator, sănătate publică, medicină, internă radiologie imagistică medicală, medicină de familie care vor crește capacitatea de răspuns la pandemia COVID-19.

Te-ar mai interesa: HOROSCOPUL RUNELOR 24 -30 ianuarie 2021. Pe aceast...

Dar sunt și specialiști în domenii de care este nevoie pentru acordarea asistenței medicale pacienților care nu sunt infectați cu noul coronavirus precum, pediatrie, oncologie medicală, chirurgie medicală, diabet zaharat, neonatologie.

Mulțumesc universităților pentru sprijinul acordat în urgentarea procesului de emitere a certificatelor”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Te-ar mai interesa: Tratamentul de cancer de col uterin din ce în ce m...

Reamintim că, Ministerul Sănătății a organizat în perioada septembrie-octombrie 2020 examenul pentru obținerea titlului de specialist de către medici, medici dentiști și farmaciști.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri

Stiri Calde (citeste aici)

spitale private